Eurosport
Florin Niță exilat total de la Sparta Praga. Clubul a mai transferat un portar, al 5-lea din lot
De
Publicat 10/09/2022 la 10:41 GMT+3
Deși are evoluții foarte bune la echipa națională, fiind printre singurii fotbaliști apreciați de către fani datorită devotamentului și modestiei de care dă dovadă, Florin Niță traversează o perioadă foarte slabă în carieră, pentru că nu a mai apărat de 10 luni la echipa de club.
Florin Niță
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Tibi Munteanu
Sparta Praga nu se mai bazează absolut deloc pe serviciile lui Florin Niță, iar portarul român mai are de suportat situația de la club încă un an, având contract valabil până în iunie 2023. Nu a mai apărat de 10 luni, însă la națională face minuni.
Situația critică a lui Florin Niță
Ultima partidă în care Niță a fost utilizat la echipa de club a fost în noiembrie 2021, când portarul a încasat patru goluri de la Slovacko, într-o înfrângere cu 4-0 a echipei sale. Până în acel moment, internaționalul român era titular indiscutabil în fiecare partidă pe care Sparta Praga o disputa, cel puțin în campionat. Avea 110 meciuri și la mai bine de o treime dintre acestea nu primise gol (41), însă în restul de 69 a încasat 129 de goluri.
Deși la echipa națională este prima opțiune de portar, având aproape în fiecare partidă intervenții salvatoare, cehii parcă nu vor să aibă ochi pentru forma fabuloasă pe care o are Niță în cadrul selecționatei României. Goalkeeperul a dorit să plece de la Sparta Praga și a fost foarte aproape de a semna cu echipa campioană a României, CFR Cluj, însă impresarul său, Bogdan Apostu, a declarat că deși era o ofertă bună din punct de vedere financiar, nu se ridica la nivelul pretențiilor pe care Florin le avea, fiind totuși portarul echipei naționale.
"Oferta CFR-ului din punct de vedere financiar a fost foarte bună, doar că Niță este la echipa națională și e normal să aibă anumite pretenții.Cel mai probabil, va semna cu o echipă din străinătate. Suntem în discuții cu mai multe echipe din afara României și credem că va semna în următoarea săptămâna cu altcineva", declara impresarul său în urmă cu două luni.
Nu s-a dus sub comanda lui Dan Petrescu și nici nu a reușit să prindă un alt transfer în străinătate, astfel că va rămâne în continuare "a cincea roată la căruță" în lotul Spartei.
Declarațiile care i-au pus capac
Fiind complet nemulțumit de ceea ce i se întâmplă, Florin Niță a ieșit și a declarat că nu înțelege deciziile care se iau la club în privința sa, pentru că se antrenează la cel mai înalt nivel și dă totul pentru a fi din nou titular în poarta cehilor, însă este mai mereu uitat pe banca de rezerve.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/03/29/3019824-61952208-2560-1440.jpg)
Niță și Gundogan, în România - Germania 0-1
Credit imagine: Eurosport
"A fost un moment greu, pentru că eu am ajutat echipa, am fost decisiv, am contribuit la rezultate, iar înaintea meciului cu Rangers am primit vestea că nu voi mai juca. Nu am primit nicio explicație, am crezut că este doar pentru un meci, apoi am văzut că antrenorul îl tot preferă pe colegul meu. Nu știu ce să zic, eu voi încerca să îmi recâștig locul, să muncesc să redevin titular. Observ că aici nu sunt respectat. Eu vreau să mai apăr, nu am arătat încă tot ce pot. Dacă nu voi avea o explicație concretă, dacă nu sunt lămurit, atunci voi dori să continui în altă parte. Aș dori tot afară, pe cât posibil. Dar în fotbal nu se știe niciodată.
A fost cel mai bun an pentru mine, din carieră. Am avut performanțe bune, evoluții de care mă bucur", declara Florin Niță, în decembrie 2021.
În urma acestor declarații, s-a închis orice oportunitate pentru Niță de a mai apăra la echipa de club, conducerea cehilor fiind extrem de nemulțumiți de faptul că internaționalul român a decis să vorbească public despre situația sa de la echipă.
Citește și:
Sparta Praga a mai adus un portar
Chiar în ultima zi de mercato, Sparta Praga a mai adus un portar în lot, pe Matej Kovar de la Manchester United U21, sub formă de împrumut pentru un sezon.
Cinci goalkeeperi are în lot acum clubul cu 12 titluri de campioană în Cehia, Dominik Holec fiind cel titular (cotă de 700 de mii de euro), Milan Heca (cotat la 600 de mii de euro), Vojtech Vorel (cotat la 600 de mii de euro), Matej Kovar (cotat la 400 de mii de euro) și veteranul Florin Niță (cotat la 850 de mii de euro).
Astfel, deși e cel mai valoros portar din lotul echipei, la 35 de ani Niță nu face parte nici din planurile noului antrenor Brian Priske, sosit în această vară pe banca praghezilor.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo