Florin Niță, prestație excelentă în fața liderului din Arabia Saudită! A fost omul meciului și a apărat un penalty

Florin Niță a avut o prestație remarcabilă în partida pe care Damac a disputat-o împotriva lui Al-Hilal (2-2), formație care era pe primul loc în Arabia Saudită înaintea acestei etape. Portarul român a încasat două goluri, dar a apărat o lovitură de la 11 metri și a avut alte intervenții importante, fiind declarat cel mai bun om al meciului.

Florin Niță. Credit imagine X: @DAMAC_CLUB

Credit imagine: Twitter

Damac și Al-Hilal s-au întâlnit în cadrul unui meci contând pentru etapa cu numărul 19 din campionatul Arabiei Saudite. Gruparea din Riyadh avea prima șansă la câștigarea celor trei puncte, dată fiind valoarea lotului, dar și poziția din clasament ale celor două formații (înaintea etapei, Al-Hilal era lider, cu 46 de puncte, în timp ce Damac se situa pe 11, cu 22 de puncte).
Partida s-a încheiat cu scorul de 2-2, după ce Al-Hilal a deschis scorul, s-a văzut ulterior condusă, dar a egalat spre finalul de meci.

florin niță, prestație de excepție pentru damac, în duelul cu al-hilal din arabia saudită

Florin Niță a fost cel mai bun jucător al meciului, reușind să apere o lovitură de la 11 metri, executată de portughezul Ruben Neves, la scorul de 1-1. De asemenea, portarul nostru a avut mai multe intervenții reușite pe parcursul celor 90 de minute, câștigând distincția de omul meciului în detrimentul lui Diallo, cel care a reușit o "dublă" pentru Damac.
Niță a fost notat cu 8,9 din partea aplicației Sofascore, în timp ce marcatorul celor două goluri a primit 8,8. Goalkeeperul român a avut 51 de atingeri de balon, remarcându-se și prin cele 5 mingi pe care le-a apărat din interiorul careului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo