Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Football Quiz Night 2019 | Fanii se luptă în cunoștințe despre fotbal pentru copiii cu probleme

Ion Alexandru

Actualizat 09/12/2019 la 12:17 GMT+2

FOOTBALL QUIZ NIGHT este o inițiativă semnată de Asociația Arsenal Romania Supporters Club și începută în iarna anului 2018, împreună cu mai multe fancluburi din București.

Football Quiz Night

Credit imagine: Eurosport

Pentru o seară, comunitățile de suporteri ale celor mai îndrăgite cluburi din lume lasă rivalitatea pe planul doi și “joacă” în aceeași echipă. Punctul culminant al serii va fi un quiz prin care fanii își vor testa cunoștințele despre fotbal. Scopul lor este să arate că, indiferent de culorile pe care le susțin, dorința de a face bine îi aduce împreună. Prin acest eveniment, participanții sprijină organizații și cauze caritabile.
Football Quiz Night
Dacă vrei să ni te alături la ediția de anul acesta, împreună cu membrii fanclubului tău, lasă-ne un mesaj pe pagina de Facebook
cu numărul de persoane care vor veni joi, 19 decembrie, la Football Quiz Night. Echipele vor fi formate din minim trei sau maxim șase jucători.
Anul acesta vom susține Asociația The Social Incubator, care oferă sprijin tinerilor instituționalizați din România, pentru găsirea unui loc de muncă (inclusiv în întreprinderile sociale proprii ale asociației) și pentru integrarea reală în societate. Cei care nu pot ajunge la quiz, dar doresc totuși să doneze, pot face un virament bancar în contul:
- RO18RNCB0084137964800001
- beneficiar - Asociaţia Arsenal Romania Supporters Club,
- banca BCR București - CIF 32204173
- vă rugăm să specificaţi în ordinul de transfer bancar “DONATIE QUIZ”.
- participarea la acest eveniment se face în baza unei donații minime de 20 Lei.
FOOTBALL QUIZ NIGHT – este un proiect organizat de Arsenal Romania Supporters Club si susținut de EUROSPORT România. Urmărește pagina noastră de facebook pentru mai multe informații despre acțiunile și evenimentele caritabile organizate de ARSC și de către celelalte fancluburi active în România.
Despre Arsenal Romania Supporters Club
Numită în continuare
(ARSC) este o organizaţie non-profit înfiinţată în anul 2010 şi recunoscută oficial de către Arsenal Football Club, în toamna anului 2013. Primele întâlniri ale fan-clubului au avut loc în Bucureşti, în toamna anului 2010, concomitent, începând să prindă formă şi comunitatea suporterilor din Cluj Napoca. Până la această oră în România, ARSC este prezentă în 14 oraşe cu comunităţi locale, intitulate branch-uri: Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Satu-Mare, Piatra Neamț, Timișoara, Brașov, Ploiești, Galați, Iași, Târgu Mureș, Baia Mare, Constanța, Pitești. ARSC este în acelaşi timp şi organizatorul oficial, al crosului caritabil anual, Be Gunner Be a Runner afiliat celui organizat de The Arsenal Foundation. Pentru mai multe informaţii, ARSC vă invităm pe www.ArsenalRomania.ro și Facebook.com/ArsenalRomania.
Despre Asociația The Social Incubator
Asociația
oferă sprijin tinerilor instituționalizați din România pentru găsirea unui loc de muncă (inclusiv în întreprinderile sociale proprii ale asociației) și pentru integrarea reală în societate. Asociația The Social Incubator a fost înființată de un grup de profesioniști în domenii diferite care împărtășesc aceeași viziune privind necesitatea unor intervenții sociale directe, pragmatice și creative pentru îmbunătățirea sustenabilă a vieților unor categorii defavorizate de persoane din România. Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și (tentativ) sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează întreprinderi sociale care să faciliteze inserția profesională a persoanelor defavorizate.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo