Formatul Supercupei Europei s-ar putea schimba! Ce alte echipe ar urma să participe
UEFA ia în considerare schimbarea formatului Supercupei Europei. Sunt șanse ca alte două formații să participe, pe lângă deținătoarele trofeelor Champions League și Europa League, iar numărul meciurilor ar ajunge la trei.
US Open 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max, în perioada 24 august - 7 septembrie
Sursa video: Eurosport
În această seară, PSG și Tottenham se duelează pentru Supercupa Europei, în Italia, pe stadionul lui Udinese, iar partida ar putea fi ultima în formatul actual. Se pare că cei de la UEFA iau în considerare mai multe schimbări, cea mai importantă fiind înlocuirea unui singur meci cu un "final four".
În acest moment, în Supercupa Europei se întâlnesc deținătoarele trofeelor Champions League și Europa League, dar anul viitor ar putea participa alte două echipe, existând posibilitatea ca ediția viitoare să conțină și două semifinale, conform Telegraph.
Motivul pentru care se ia în considerare această variantă este interesul scăzut pentru formatul actual. De exemplu, doar cei care administrează stadionul lui Udinese au vrut să organizeze partida din această seară, arena având doar 25.000 de locuri.
Deși locul de desfășurare nu este nici pe departe ideal, UEFA nu a avut încotro și le-a acordat italienilor organizarea meciului dintre PSG și Tottenham.
În plus, UEFA ar vrea ca mini-turneul să se desfășoare în Statele Unite ale Americii sau în Orientul Mijlociu.
Deși nu sunt menționate celelalte două formații participante, dacă planul cu extinderea turneului se va concretiza, atunci, cel mai probabil, una dintre celelalte două echipe va fi câștigătoarea Conference League.
Cea de-a patra echipă ar putea fi deținătoarea Supercupei Europei, dacă, evident, aceasta nu se numără printre cele trei câștigătoare ale competițiilor europene. Rămâne de văzut care vor fi deciziile luate de UEFA.
Fondată în 1972 (prima dispută în ianuarie 1974), Supercupa Europei s-a jucat în două manșe până în 1998, cu două excepții: în 1985 și 1987, când Steaua a învins Dinamo Kiev, scor 1-0, s-a disputat un singur meci.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)