Eurosport
Fostul golgheter al României, Llullaku a dat pasă de gol aseară în Belarus. Ce mesaj a transmis
De
Publicat 29/03/2020 la 11:24 GMT+3
Familia albanezului Llullaku locuiește în nordul Italiei, cea mai afectată zonă a Europei de virusul COVID-19. Atacantul albanez a fost obligat să joace și a dat pasă de gol în Belarus.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Azdren Llullaku nu a marcat în victoria echipei sale, scor 2-0 cu FC Gorodeya. Chiar și așa atacantul de la Șahtior Soligorsk și-a ridicat tricoul pentru a arăta la cameră un mesaj special: "Forza Italia".
Llullaku a fost golgheterul din Liga 1 acum doup sezoane și are dublă cetățenie, albaneză și italiană. Familia sa locuiește în zona de nord a Italiei.
Belarus, singura țară în care se joacă
Președintele Belarusului consideră că nu sunt motive de îngrijorare, așa că nu a oprit sportul. Alexandr Lukașenko e convins că toată acest blocaj mondial esdte inutil, iar sportul este un medicament pentru populație.
Alte trei remedii propuse de președintele care se află la putere din 1994 sunt tractorul, votca și sauna. În Belarus au fost raportate până acum 94 de cazuri de infectare cu coronavirus.
Belarus este este singura țară europeană în care se joacă. Alte 4 campionate continuă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, Nicaragua, Turkmenistan, Burundi și Myanmar.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo