Francezii au acceptat oferta lui Manchester United pentru jucătorul curtat intens de Real Madrid

Manchester United a intrat în cursa pentru transferul fundașului Leny Yoro de la Lille. Francezii ar fi acceptat oferta "diavolilor", dar nimic nu este rezolvat fiindcă tânărul fotbalist așteaptă reacția celor de la Real Madrid, care îl curtează de jumătate de an.

Leny Yoro

Credit imagine: Getty Images

Leny Yoro este unul dintre tinerii fotbaliști care se vor transfera pe o sumă importantă în această vară. Titular cert la Lille la doar 18 ani, apărătorul francez a atras atenția marilor cluburi ale Europei, printre care Manchester United și Real Madrid.
Englezii au venit primii cu o ofertă concretă pentru internaționalul francez de tineret, în ciuda faptului că Yoro și-a exprimat preferința de a semna cu Real Madrid. Francezii au acceptat imediat oferta de peste 50 de milioane de euro, conform lui Fabrizio Romano.
Aceștia îl sfătuiesc pe Yoro să accepte și el propunerea "diavolilor", care este cea mai bună la momentul actual pentru club. Totuși fotbalistul va aștepta mișcarea celor de la Real, care nu se grăbesc să liciteze pentru jucător.

Real și United, duel pentru Leny Yoro

Madrilenii sunt relaxați, știind faptul că Yoro va prioritiza transferul pe Bernabeu. Astfel, o ofertă a Realului ar putea să apară în această vară, dar clubul "blanco" nu exclude varianta de a mai aștepta un an, iar fundașul să ajungă la echipă liber de contract.
Ibericii sunt dispuși să plătească cel mult 60 de milioane de euro pentru transferul tânărului apărător. Leny Yoro a demonstrat calități incredibile pentru vârsta sa în cele 60 de meciuri disputate pentru Lille în ultimele două sezoane.



Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo