Bayern Munhen a câștigat Supercupa Germaniei! Victorie în fața Borussiei Dortmund, pe Westfalenstadion
Eurosport on GoogleBayern Munchen a învins-o sâmbătă pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-1 în Supercupa Germaniei, fotbalistul francez Michael Olise reuşind un gol şi o pasă decisivă pentru echipa antrenată de Vincent Kompany, transmite AFP.
Bayern München feiert den Erfolg im Supercup
Credit imagine: Getty Images
Câştigătoarea ultimelor două ediţii ale Bundesligii, Bayern porneşte în noul sezon drept mare favorită la cucerirea celui de-al 36-lea titlu în Bundesliga şi îşi va începe parcursul în campionat peste şase zile, pe Allianz Arena, împotriva lui Stuttgart.
La fel ca vara trecută, triumful lui Bayern în Supercupă transmite un semnal clar rivalelor din campionat, fiind obţinut în deplasare, la Dortmund, sâmbătă, întocmai ca la Stuttgart în urmă cu un an.
Sâmbătă, pe un Westfalenstadion plin, cu 81.365 de spectatori, printre care s-au numărat noul selecţioner al Germaniei, Juergen Klopp, şi cancelarul Friedrich Merz, jucătorii lui Vincent Kompany au avut nevoie de mai puţin de o jumătate de oră pentru a deschide scorul.
În urma unei mingi lungi expediate de Joshua Kimmich în minutul 27, Michael Olise a trecut de norvegianul Julian Ryerson şi a pasat înapoi către Nathaniel Brown, jucător transferat în această vară. Evoluând în rolul de număr 10 sub comanda lui Kompany, Brown nu a ratat ocazia de a marca primul său gol oficial pentru Bayern.
În minutul 45+1, Olise a profitat de o degajare defectuoasă a lui Jobe Bellingham şi a sprintat spre poarta lui Dortmund, depăşindu-l în viteză pe Rami Bensebaini şi învingându-l pe Gregor Kobel cu o execuţie rafinată, cu exteriorul piciorului stâng.
În minutul 75, Dortmund a reaprins suspansul prin reuşita lui Fabio Silva, după o eroare a lui Jonathan Tah.
Portarul Manuel Neuer a trecut prin momente de panică în ultimele minute ale meciului, după o încercare ratată de a-l dribla pe Bellingham, dar a recuperat mingea plonjând la picioarele englezului.
În minutele adiţionale, jucătorii lui Niko Kovac au avut şansa de a egala şi de a trimite meciul la loviturile de departajare, însă Maximilian Beier a ratat ţinta după ce fusese servit ideal de Waldemar Anton în interiorul careului munchenez.
Ramy Bensebaini, de la Dortmund, a fost eliminat în minutul 90.
Sursa: Agerpres.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Borussia Dortmund
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4025.png)
1
2
FC Bayern München
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4017.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)