Comitetul Executiv al FRF a aprobat astăzi, în unanimitate de voturi, numirea lui Mirel Rădoi pe poziția de selecţioner al naţionalei României. Antrenorul în vârstă de 38 de ani va lăsa echipa de tineret, după 16 meciuri pe banca tehnică a "tricolorilor mici".
Răzvan Burleanu a confirmat că Mirel Rădoi va fi noul selecționer al României. Acesta a dezvăluit că noul antrenor al primei reprezentative va avea un mandat pe doi ani.
"CEx m-a mandatat să negociez cu Mirel Rădoi preluarea postului de selecționer. A fost un vot unanim de a deschide această procedură de negociere cu Rădoi. Discutăm, obiectivul principal al mandatului lui va fi să ofere o speranță antrenorilor tineri, care sunt la început de drum. Ne interesează calificarea la Euro și Jocurile Olimpice. Nu e un mandat pe termen scurt, nu e un mandat pentru unul sau două meciuri. E un mandat pe cel puțin doi ani de zile, care își propune reconstrucția echipei. Sigur, vor fi obiective și pe parcurs, obiective intermediare", a spus Burleanu într-o conferință de presă, confirmând că tehnicianul va conduce naționala României și la Jocurile Olimpice.
Romanian Liga I
Rădoi, iritat de atitudinea echipei sale în meciul cu Chindia. "Poate astea sunt limitele noastre"
29/11/2022 LA 19:54
Mirel Rădoi are în palmares 67 de meciuri pentru echipa națională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua București, între anii 2000-2009, Al-Hilal Riyadh, între 2009 și 2011, Al-Ain, între anii 2011-2014.
Începând din martie 2018, Rădoi a ocupat funcția de manager sportiv al echipei naționale U21 a României, iar în luna august a aceluiași an a preluat banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită. A reușit să califice reprezentativa Under 21 la EURO 2019, unde a ajuns până în semifinalele competiției, performanță ce a însemnat calificarea la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani.
În total, pe banca selecționatei U21, Mirel Rădoi a bifat 16 partide, reușind să câștige 10 dintre ele și să bifeze trei remize.
Romanian Liga I
Continuă tensiunile la Craiova. Președintele Cârțu nu e de acord cu deciziile antrenorului Rădoi
13/11/2022 LA 11:05
Romanian Liga I
Mirel Rădoi a răbufnit după Rapid – CS U Craiova 2-2: "Nu stau să mă rog de nimeni!"
13/11/2022 LA 06:21