Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FRF a perfectat al 2-lea amical din martie! România va întâlni "coșmarul" din drumul către CM 2014

Nicu Savin

Publicat 14/01/2022 la 19:43 GMT+2

România va juca două partide amicale în luna martie. Primul dintre ele fusese perfectat de ceva timp, în deplasare cu Israelul, iar FRF a anunțat astăzi că și cel de-al diulea adversar a fosta stabilit. Astfel, România va întânlni pe teren propriu Grecia, echipa care ne-a interzis visul de a ajunge la Campionatul Mondial din Brazilia.

Ianis Hagi, Nicolae Stanciu și Răzvan Marin (România)

Credit imagine: Getty Images

România nu are deocamdată selecționer, negocierile dintre FRF și Ladislau Boloni prelungindu-se neașteptat de mult. Indiferent cine va fi instalat încele din urmă pe banca echipei naționale, e clar că acesta va debuta în luna martie, cu două meciuri amicale.
Conform frf.ro, Pe 25 martie, pe stadionul Steaua din București, tricolorii vor întâlni naționala Greciei. Ultimul duel cu elenii a avut loc în septembrie 2015, tot la București, în preliminariile EURO 2016, scor 0-0. Înainte de acea campanie însă, elenii au stat în calea României în drumul către mondialul brazilian din 2014. Atunci, Grecia s-a impus la baraj, după 3-1 la Atela și 1-1 la bucurești.
Patru zile mai târziu, pe 29 martie, România va juca în deplasare cu Israel. Precedenta confruntare datează din 2018, succes al tricolorilor într-un amical la Netanya, scor 2-1.
Orele de începere pentru cele două jocuri, precum și localitatea de disputare a partidei din Israel vor fi stabilite și comunicate ulterior.
Singurele meciuri oficiale ale echipei naționale în acest an vor avea loc în Liga Națiunilor. Primele 6 dueluri din grupe se vor disputa în iunie, iar ultimele două în septembrie.
Citește și:

Edi Iordănescu și Adrian Mutu, singurle variante ale lui Burleanu, în caz că Boloni refuză oferta

În cazul în care Boloni va declina în cele din urmă oferta de a prelua naționala, așa cum se preconiezează, șefii FRF ar putea să revină asupra variantelor Adrian Mutu și Edi Iordănescu. Fostul antrenor al celor de la FC U Craiova a fost considerat multă vreme principalul favorit pentru postul de selecționer, în timp ce cu tehnicianul care s-a despărțit recent de FCSB reprezentanții forului au purtat câteva discuții de principiu. Amândoi ar fi, însă, tentați să accepte provocarea.
Iordănescu a spus recent că el se consideră pregătit să devină selecționer, având experiență în Liga 1, unde a obținut rezultate foarte bune atât la CFR Cluj, cu care a câștigat un titlu, cât și pe banca roș-albaștrilor.
Edi Iordănescu a punctat că echipa națională are nevoie de un antrenor puternic și a spus că este conștient că FRF are variante mai experimentate decât el, numindu-i, printre alții, pe Gică Hagi, Cosmin Olăroiu sau Mircea Lucescu.
"Foarte multe nu pot comenta. Nu mă lansez în astfel de piste. Am discutat, an văzut că au păstrat anumite discuții cu Loți Boloni. În momentul de față, nu știu stadiul discuțiilor. Am avut discuții exclusiv din străinătate în ultima perioadă. Eu nu am ofertă de la Federație.
Rănit e mult spus. Orice antrenor își dorește să fie prima soluție. E altă încredere, susținere. Este și un sentiment de mândrie. Nu las sentimentele să îmi dicteze deciziile. Există un prim val de antrenori. Mă gândesc la Dan Petrescu, Gică Hagi, Mircea Lucescu, Cosmin Olăroiu sau Răzvan Lucescu. Sunt unii care au 20-30 de ani înaintea mea.
Nu există critic mai mare în ceea ce mă privește. Sunt acolo în vârful generației. Am mai mult de 10 ani de când antrenez. Merg spre 300 de meciuri în Liga 1. Am antrenat CFR și FCSB, am un titlu câștigat. Am acumulat o anumită experiență care mă ajută. Mă gândesc că echipa națională are nevoie de un selecționer puternic. Poate într-o zi voi fi eu", a declarat Edi Iordănescu la Pro X.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo