Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FRF amână desemnarea noului selecționer! Cine a primit cele mai multe voturi la ședința tehnică

Nicu Savin

Publicat 22/12/2021 la 19:00 GMT+2

Naționala României are toate șansele să încheie anul fără selecționer. Astăzi a avut loc o nouă ședință tehnică la FRF, în care s-au pus pe tapet mai multe nume. Florin Bratu a oferit noi detalii despre antrenorii luați în calcul și a dezvăluit un indiciu clar despre cine e marele favorit să-l urmeze pe Mirel Rădoi la cârma primei reprezentative.

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal

Credit imagine: Eurosport

Șefii Federației Române de Fotbal continuă să țină în suspans fanii echipei naționale privind anunțul noului selecționer. După refuzul oficial al lui Dan Petrescu de acum două zile se părea că Adrian Mutu va fi numit dintr-un moment într-altul, dar lucrurile decurg mai greu decât era de așteptat.
În cursul zilei de azi, membrii comisiei tehnice s-au întrunit într-o nouă ședință în care fiecare a avut libertatea să facă propuneri. Se pare că lista este una foarte lungă și cuprinde 12 nume. Adrian Mutu, Victor Pițurcă, Ladislau Boloni și Edi Iordănescu au primit cele mai multe voturi dintre toți cei nominalizați și cel mai probabil dintre ei se va alege noul selecționer. Pe listă se află și nume mai puțin vehiculate în ultima vreme precum Emil Săndoi, Adrian Ursea, Liviu Ciobotariu sau Daniel Isăilă.
Acest lucru a fost confirmat și de Florin Bratu, care a fost prezent la ședință în calitate de antrenor al naționalei U 21. Fără să dea nume, fostul atacant a oferit un indiciu despre profilul antrenorului cu cele mai multe voturi și a menționat că e posibil ca acesta să fie numit înainte de 1 ianuarie.
"Au primit voturi Edi Iordănescu, Adi Mutu, Victor Pițurcă, Boloni... normal că s-a făcut un clasament al voturilor, dar nu pot spune! Cel care are printre cele mai multe voturi este liber de contract și are sub 55 de ani!Este posibil ca antrenor să fie numit înainte de 1 ianuarie, se discută repede în fotbalul românesc", a spus Florin Bratu la Digi Sport.
Citește și:

Adrian Mutu rămâne în continuare marele favorit să devină selecționer

Așa cum reiese din declarația lui Bratu, se pare că Adrian Mutu este în continuare mare favorit să preia echipa națională. "Briliantul" a fost încă de la început o soluție pentru șefii FRF, dar s-a sperat, până în ultima clipă, cel puțin la prima vedere, că un antrenor cu un CV mai bogat va accepta să devină selecționer.
Cei de la FRF își permit să amâne decizia privind banca naționalei deoarece calendarul permite acest lucru. România va juca primele meciuri în 2022 abia la finalul lunii martie, când va disputa două amicale. Primele partide oficiale de anul viitor vor avea loc abia în iunie, în Liga Națiunilor, astfel că nu există presiune din acest punct de vedere.
Program Premier League 26-27 decembrie 2021
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo