FRF, anunț de ultimă oră privind viitorul selecționer. Ce a stabilit Comisia Tehnică întrunită vineri
Publicat 03/04/2026 la 13:51 GMT+3
Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal s-a întâlnit astăzi pentru a discuta numele înlocuitorului lui Mircea Lucescu la cârma naționalei. Gheorghe Hagi rămâne marele favorit, dar FRF a dezvăluit că s-a discutat și o eventuală revenire a lui Edi Iordănescu.
Răzvan Burleanu (AGERPRES)
Credit imagine: Getty Images
Ieri, Mircea Lucescu, care în prezent se află în stare gravă, la Spitalul Universitar, după ce a suferit un infarct, și-a încheiat socotelile cu naționala. La nici 24 de ore distanță, Comisia Tehnică a FRF s-a întrunit pentru a stabili cine va fi succesorul lui "Il Luce", iar toate indiciile îl vizează pe Gică Hagi.
De altfel, Ilie Dumitrescu, alt mare nume din "Generația de Aur" și bun prieten cu "Regele", a dezvăluit acum două seri la DigiSport că "sunt convins 100% că el va fi, chiar dacă el o să se supăre pe mine că spun asta, pentru că nu-i place să se vorbească înainte de a deveni oficial selecționer".
FRF a anunțat în această după-amiază că, în urma întrevederilor de azi, numele lui Hagi e în fruntea listei, dar există și alte variante pentru Federație, o decizie finală urmând a se lua, probabil, săptămâna viitoare. În comunicatul dat publicității, oamenii lui Burleanu l-au nominalizat printre contracandidații celui mai mare fotbalist român din istorie pe Edi Iordănescu. În prezent liber de contract, după despărțirea de Legia Varșovia, fiul marelui Anghel Iordănescu e ultimul antrenor care a dus naționala la un turneu final. Arhitectul "Generației de Suflet", Edi, în vârstă de 47 de ani, a fost aproape doi ani la cârma reprezentativei (2022-2024), la Europeanul de acum doi ani conducându-i pe tricolori până în optimi.
"Comisia Tehnică s-a întrunit azi, 3 aprilie, sub conducerea directorului tehnic al FRF, domnul Mihai Stoichiță, și a dezbătut situația selecționerului primei reprezentative. La final, pe lista de propuneri s-au regăsit Gheorghe Hagi, propus în unanimitate, și Edward Iordănescu, dar și alte nume. Propunerile Comisiei Tehnice vor fi prezentate Comitetului Executiv al FRF săptămâna viitoare, mai exact miercuri, 8 aprilie", e anunțul FRF.
Pe lângă numele lui Hagi și Iordăenscu Jr, federalii au mai studiat și variantele Kopic și Bergodi, doi tehnicieni care au făcut din Dinamo, respectiv "U" Cluj două forțe ale Superligii.
Hagi, mare favorit să vină la națională. Va semna pe 4 ani
Chiar dacă FRF a amânat decizia finală, numirea oficială a lui Hagi în funcția de selecționer pare doar o chestiune de timp. Toate detaliile sunt puse la punct, inclusiv cele financiare: "Regele" ar urma să semneze pe 4 ani, pe un salariu de 25.000 de euro pe lună.
Deși salariul nu e neapărat foarte mare, bonusurile de performanță îi vor rotunji serios conturile selecționerului. Concret, acesta va fi recompensat cu 500.000 de euro dacă va califica România la EURO 2028 și cu un milion de euro dacă va duce echipa la Campionatul Mondial din 2030.
Dacă totul va decurge normal, Gheorghe Hagi își va începe noul mandat la națională pe 1 iunie, într-un amical cu Georgia, în deplasare. La câteva zile distanță, "tricolorii" vor juca încă un meci de pregătire, probabil pe teren propriu, contra unui adversar care nu a fost încă stabilit.
Mai apoi, în toamnă, România va juca cele 6 meciuri din grupa sa din Liga Națiunilor. Primele două etape se vor disputa în septembrie, iar "tricolorii" vor evolua în deplasare cu Suedia (25 septembrie) și acasă cu Bosnia (28 septembrie). Din păcate, meciul cu Bosnia se va juca cu tribunele goale, ca urmare a pedepsei primite de FRF de la UEFA pentru incidentele de la partida cu Kosovo, ultima jucată de "tricolori" în ediția trecută din Nations League.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo