Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fulham, spre Premier League! Echipa londoneză s-a calificat în finala play-off-ului din Championship

Vlad Dumitrescu

Actualizat 30/07/2020 la 23:50 GMT+3

Fulham s-a calificat în finala play-off-ului din Championship deși a pierdut cu 2-1 returul cu Cardiff.

Neeskens Kebano of Fulham celebrates after scoring his sides first goal during the Sky Bet Championship Play Off Semi-final 2nd Leg match between Fulham and Cardiff City at Craven Cottage on July 30

Credit imagine: Getty Images

Oaspeții, care au pierdut meciul tur cu 2-0, au deschis rapid scorul. În minutul 8 Rodak a ieșit greșit la un corner și deși a susținut că a fost obstrucționat de Ward, arbitrul nu l-a băgat în seamă. Nelson a sărit mai bine și a trimis mingea cu capul direct în colțul stâng.
Doar un minut mai târziu însă a revenit Fulham. Decordova-Reed a profitat de spațiul lăsat de defensiva adversă și a sprintat pe partea dreaptă, a trimis o centrare perfectă în careu de care a profitat Kebano pentru a aduce egalarea.
Meciul a fost unul spectaculos iar oaspeții au revenit în avantaj la doar două minute după pauză. Vaulks a centrat lung în careu, fundașii lui Fulham nu pot respinge așa că Mendez-Laing a lovit fără probleme cu capul. Rodak a respins, dar mingea a ajuns la Tomlin care nu a ratat.
Deși Cardiff a fost echipa cu posesia și cu atacurile după acest gol, galezii nu au mai reușit să marcheze iar Fulham este la un meci distanță de revenirea în Premier League. Londonezii vor juca finala play-off-ului din Championship pe Wembley împotriva celor de la Brentford, care au învins-o ieri pe Swansea.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo