Poli Timișoara se zbate de câțiva ani în eșaloanele inferioare din fotbalul românesc. Actuala formație alb-violetă este cea care a luat-o de la zero în urmă cu mai bine de 10 ani, fiind suținută financiar în special de fani. Suporterii au reușit prin eforturi admirabile să ducă echipa în Liga a 2-a, dar mai mult nu s-a putut face, iar în acest sezon lucrurile au mers cum nu se poate mai rău.
Poli a terminat pe locul 5 în Grupa A din play-out Ligii a 2-a, astfel că este nevoită să joace baraj pentru menținerea în al doilea eșalon. Bănățenii au pierdut, pe teren propriu, prima manșă a dublei cu FC Brașov (locul 5 din Grupa B a play-out-ului), scor 1-2, iar salvarea de la retrogradare pare aproape imposibilă.
Citește și:
Romanian Liga I
Reacție vehementă despre posibilitatea transferului lui Dorin Rotariu la FCSB: "Exclus!"
ACUM 16 MINUTE

Poli Timișoara a rămas fără antrenor înainte de cel mai important meci al sezonului

Acest rezultat a declanșat o adevărată furtună la clubul de pe Bega. Antrenorii Nicolae Croitoru și Lucian Dobre și-au dat demisia, iar conducerea clubului le-a aprobat-o. De asemenea, Florin Iacob, administratorul delegat al -alb-violeților, a încetat și el colaborarea cu echipa.
"Au fost două perioade distincte. O primă perioadă, aş spune eu bună, în care lucrurile arătau că suntem pe drumul normal, după care, cel puţin după finalul sezonului regular, lucrurile au arătat total diferit. Îmi pare rău, cu siguranţă cu toţii ne-am dorit să obţinem mai mult, am muncit, dar acesta este fotbalul… Doresc echipei multă baftă la jocul de sâmbătă cu Braşovul şi baftă, bineînţeles, în continuare!", a spus Nicolae Croitoru.
"La returul cu FC Brașov, programat sâmbătă, de la ora 11, echipa va fi condusă de Antonio Foale, ajutat de experimentatul Alin Ignea.
Politehnica Timişoara a acceptat demisia antrenorului principal Nicolae Croitoru, precum şi cea a antrenorului secund Lucian Dobre.
De asemenea, clubul nostru a încetat colaborarea cu Florin Iacob, care a ocupat funcţia de administrator delegat al Politehnicii Timişoara.
Nicolae Croitoru s-a născut pe 15 februarie 1967, la Târgovişte (Dâmboviţa). Deţine licenţa UEFA PRO şi înainte de sosirea la Timişoara a mai fost antrenor principal la Urban Titu, Chindia Târgovişte şi FC Pucioasa. Cu formaţia din Târgovişte a promovat în Liga 2 (2014-15).
Nicu Croitoru a fost antrenorul principal al Politehnicii de la începutul lunii octombrie a anului trecut. A întregistrat cinci victorii, trei remize şi opt înfrângeri în partidele din Liga 2 (inclusiv acel 0-3 la masa verde cu Petrolul) ale echipei noastre, la care se adaugă eşecul înregistrat pe teren propriu cu FC Braşov, în barajul pentru evitarea retrogradării, scor 1-2. În Cupa României, cu tehnicianul dâmboviţean, alb-violeţii au învins Rapidul în optimi (scor 2-0) şi au atins sferturile de finală, unde au cedat la lovituri de departajare cu FC Argeş (scor 4-5, după 0-0 în timpul regulamentar plus cele două reprize de prelungiri).
În ultimul joc al sezonului, returul barajului de menţinere în Liga 2 cu FC Braşov (scor 1-2, în tur), antrenorul principal interimar al Politehnicii va fi Antonio Foale, care va fi sprijinit de experimentatul mijlocaş Alin Ignea din postura de antrenor secund interimar.", s-a arătat în comunicatul de pe site-ul oficial al clubului.
Serie A
Ibrahimovic nu are de gând să se retragă! Suedezul e gata să accepte un salariu infim la Milan
ACUM O ORĂ
Premier League
Viitorul lui Ronaldo ar putea fi anunțat pe 7 iulie! Ce club insistă pentru transferul lui Cristiano
ACUM 2 ORE