Gabi Tamaș renaște la U Cluj: a marcat singurul gol cu Ripensia și a fost salvator în apărare
Publicat 11/12/2020 la 20:31 GMT+2
Restanța dintre U Cluj și Ripensia Timișoara s-a jucat pe un gazon deteriorat și s-a încheiat cu victoria studenților clujeni cu 1-0.
Tamaș, evoluție impresionantă pentru "U" Cluj
Credit imagine: Eurosport
Meciul dintre U Cluj și Ripensia Timișoara fusese programat inițial pe 23 noiembrie, însă a fost a fost amânat din pricina cazurilor de COVID-19 din tabăra timișoreană.
Eroul meciului a fost veteranul Gabi Tamaș, cel mai experimentat fotbalist al clujenilor, care a marcat unicul gol al meciului și și-a salvat echipa de la primirea golului egalizator pe final de meci.
U Cluj Napoca a învins vineri după-amiază pe Ripensia Timișoara, meci restanță din Liga a 2-a, cu scorul de 1-0.
Marcatorul golului a fost Gabriel Tamaș, fundașul aruncat în atac din cauza terenului aflat într-o stare improprie pentru fotbal, gazon care a impus un joc cu baloane la înălțime.
Tamaș a punctat în minutul 14, cu o lovitură de cap, fiind la un pas de a repeta reușita, tot cu capul, în repriza secundă, când a trimis în plasa laterală.
Pe finalul meciului, Tamaș a izbutit să respingă o minge ce se îndrepta periculos spre poarta clujeană.
Studenții clujeni au urcat pe locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off-ul Ligii a 2-a.
sursa: Mediafax
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo