Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Galatasaray a pus ochii pe un jucător din naționala României! Clubul a realizat cel mai scump transfer din Turcia

Dani Morar

Publicat 28/01/2024 la 16:09 GMT+2

Galatasaray l-a vândut pe Sacha Boey la Bayern Munchen pentru 28 de milioane de euro, realizând cea mai scumpă mutare din istoria Turciei. Gruparea "Cim Bom Bom" a pus acum ochii pe un fundaș din naționala României pe care îl poate aduce gratis.

Radu Drăgușin, Andrei Burcă, Cristi Manea (România)

Credit imagine: Getty Images

Galatasaray a realizat cel mai scump transfer din istoria fotbalului turc, după ce l-a vândut pe Sacha Boey la Bayern Munchen, pentru 28 de milioane de euro, plus încă un milion bonusuri.
Multipla campioană a Germaniei a oficializat transferul fundașului dreapta Sacha Boey, de la Galatasaray. Apărătorul de 23 de ani a aterizat la Munchen unde va efectua vizita medicală și va semna cu bavarezii un contract valabil până în 2029.
Sacha Boey este unul dintre cei mai interesanți jucători din prima ligă a Turciei. Acesta a avut evoluții apreciate în toate cele 3 sezoane jucate în tricoul Galatei. Boey ar putea intra direct ca titular la Bayern, având în vedere accidentarea lui Noussair Mazraoui. Patru goluri a marcat Boey pentru Galatasaray în 83 de meciuri disputate.
Acum, Galata a pus ochii pe Cristi Manea, fundașul care se află în ultimele 6 luni de contract cu CFR Cluj și nu vrea să semneze prelungirea, anunță Digi Sport. Turcii vor un transfer imediat și pot reinvesti o parte din suma obținută de la Bayern pentru a-l aduce acum pe Manea, deși nu ar fi vorba de foarte mulți bani.
Lista jucătorilor români care au mai jucat pentru Galatasaray:
  • Florin Bratu
  • Iulian Filipescu
  • Gheorghe Hagi
  • Gheorghe Popescu
  • Adrian Ilie
  • Iasmin Latovlevici
  • Ionuț Luțu
  • Radu Niculescu
  • Ovidiu Petre
  • Iosif Rotariu
  • Bogdan Stancu
  • Gabriel Tamaș
  • Alexandru Cicâldău
  • Olimpiu Moruțan.
Citește și:

Adrian Mutu a fost prezentat oficial la CFR Cluj

Adrian Mutu a oferit primele declarații în fața presei ca antrenor al lui CFR Cluj. Tehnicianul de 45 de ani a declarat că venirea pe banca CFR-ului reprezintă o provocare pentru el: "Sunt bucuros că sunt aici. E o mare responsabilitate, o mare provocare pentru mine. CFR Cluj este o echipă importantă, o echipă mare, cea mai titrată din ultimii 15 ani. De asta spun că este o responsabilitate mare, pentru că la CFR există doar opțiunea de a câștiga toate meciurile", a declarat acesta în cadrul conferinței de presă.
Președintele clubului, Cristian Balaj, a recunoscut că șefii CFR-ului au vrut de mai multă vreme să-l instaleze pe Adrian Mutu ca antrenor, dar abia acum a fost momentul potrivit pentru ambele părți: "Vreau să-i urăm bun venit fostului mare jucător, un mare antrenor și sperăm să devină cu sprijinul nostru unul și mai mare, lui Adrian Mutu. Acesta a semnat un contract cu noi și sperăm să rămână la CFR Cluj cât mai mult timp posibil. De aici, dacă va pleca, să plece la un club important din Premier League sau din campionatele Italiei, a Spaniei. Sunt convins că are calități, avem încredere în el și sperăm să ne îndeplinim obiectivele împreună.
Am cochetat cu ideea de a-l aduce pe Adrian Mutu la CFR cu mult timp în urmă. S-a întâmplat să meargă la Rapid, după la Baku. Jocul pe care l-am prestat la finalul anului trecut, chiar dacă nu au fost rezultate pe măsură, ne-au dat speranțe. Din păcate jocul din meciul cu Botoșani a dezamăgit și s-a luat această decizie, de schimbare a staff-ului tehnic", a declarat Balaj.
Adrian Mutu este pregătit să-și înceapă aventura pe banca CFR-ului luni, pe teren propriu, împotriva echipei pe banca căreia a debutat în antrenorat, FC Voluntari.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo