Galatasaray, campioană a 4-a oară la rând în Turcia! Suporterii au ieșit pe străzi și au sărbătorit
Galatasaray şi-a asigurat, sâmbătă, al patrulea titlu consecutiv de campioană a Turciei la fotbal, egalând precedentul său record, după o victorie pe teren propriu cu scorul de 4-2 împotriva lui Antalyaspor, informează AFP.
Galatasaray, campioană în Turcia.
Credit imagine: Getty Images
Clubul din Istanbul, care are un avans de patru puncte faţă de rivala sa istorică Fenerbahce cu o etapă înainte de finalul sezonului, a făcut un pas semnificativ către titlu după ce a învins-o pe "Fener" cu 3-0 în urmă cu două etape.
Cel mai titrat club din Turcia (26 de titluri) câştigase deja patru titluri consecutive de campioană la sfârşitul anilor 1990.
Fără titlu de doisprezece ani, cea mai lungă pauză din istoria sa, Fenerbahce şi-a demis antrenorul şi directorul sportiv a doua zi după înfrângerea suferită în derby-ul împotriva lui Galatasaray, la sfârşitul lunii aprilie.
Sursa: Agerpres.
Suporterii lui Galatasaray au sărbătorit al patrulea titlu consecutiv
Ultimul fluier al arbitrului a declanșat scene de entuziasm total în rândul fanilor și jucătorilor gazdelor, care au realizat că rezultatele rivalei Fenerbahce nu mai aveau nicio influență asupra luptei pentru titlu.
La scurt timp după partidă, Galatasaray a anunțat că festivitățile oficiale dedicate celui de-al 26-lea campionat vor fi organizate în perioada următoare, data exactă urmând să fie comunicată ulterior.
Chiar și fără o celebrare oficială, suporterii au ieșit imediat pe străzi în Istanbul și Ankara. Mulți au format coloane de mașini decorate cu steaguri, în timp ce alții s-au strâns în zonele centrale pentru a cânta și a sărbători împreună. Atmosfera a fost completată de fumigene, bannere și numeroase mesaje ironice adresate marii rivale.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)