Galatasaray și-a trimis reprezentanții la înmormântarea lui Mircea Lucescu! "O legendă incredibilă"

Mircea Lucescu a fost înmormântat astăzi, iar printre cei care au participat la funeralii s-au numărat și doi reprezentanți ai lui Galatasaray, club la care legendarul antrenor a activat între 2000 și 2002. Ulterior, pe pagina de Facebook a echipei a apărut un comunicat și o declarație oferită de al doilea președinte al grupării.

Metin Ozturk și Niyazi Yelkencioglu

Credit imagine: Facebook

Mircea Lucescu a fost condus pe ultimul drum astăzi, fiind înmormântat cu onoruri militare. Dispariția sa a creat un ecou puternic nu doar în fotbalul românesc, ci și în cel mondial, mai multe cluburi și chiar UEFA luând hotărârea de a-l omagia pe legendarul antrenor.
Printre cei marcați de dispariția lui "Il Luce" s-au numărat și cei de la Galatasaray. La precedenta partidă jucată de formația din Istanbul, jucătorii au purtat tricouri speciale la încălzire și au intrat pe teren cu un banner în memoria lui Mircea Lucescu.

Galatasaray și-a trimis reprezentanții la București

Turcii nu s-au rezumat doar la un asemenea gest, iar doi reprezentanți importanți au venit la București pentru înmormântare: Metin Ozturk și Niyazi Yelkencioglu, cei care îndeplinesc rolul de vicepreședinți. Ulterior, cei de la Galatasaray au publicat un comunicat pe rețelele de socializare, alături de o declarație făcută de Ozturk.
"Mircea Lucescu, fost selecționer al Echipei Naționale A și fost antrenor al echipei noastre de fotbal, care a încetat din viață la vârsta de 80 de ani, a fost condus pe ultimul drum în țara sa.
La ceremonia funerară desfășurată în capitala României, București, au participat, din partea Clubului Sportiv Galatasaray, vicepreședintele Metin Öztürk și vicepreședintele Niyazi Yelkencioğlu, care au transmis condoleanțe familiei lui Lucescu. După slujba oficiată la Biserica Sfântul Elefterie, trupul neînsuflețit al tehnicianului român a fost înmormântat la Cimitirul Bellu", se arată în comunicatul emis.
"Domnul Lucescu a fost cu adevărat ca un profesor, atât în cariera sa de jucător, cât și în cea de antrenor. A fost un dascăl în adevăratul sens al cuvântului. Este condus pe ultimul drum printr-o ceremonie demnă de calitatea și cariera sa. Sunt prezenți aici oficialități ale statului, precum și președinți și conducători ai cluburilor la care a activat anterior. A încununat echipa legendară a Galatasaray din anii 2000 cu Supercupa câștigată după finala disputată cu Real Madrid, trofeu aflat în muzeul nostru. A adus mari succese europene clubului Galatasaray și a câștigat campionatul Turciei. A obținut un titlu și cu Beșiktaș. Apoi a trecut la Șahtior Donețk, unde a cucerit 9 titluri de campion și o Cupă UEFA.
În calitate de selecționer al Turciei, el a pus bazele noii generații a echipei naționale care astăzi merge în America. Este o legendă incredibilă. Suntem profund emoționați. Îi suntem recunoscători nu doar pentru contribuția adusă clubului Galatasaray, ci și pentru ceea ce a oferit fotbalului mondial. Nu îl vom uita niciodată. Are un loc cu totul special în inimile tuturor suporterilor Galatasaray și, datorită echipei naționale, în inimile întregului popor turc. Credem că elevii pe care i-a format vor continua să contribuie la fotbalul mondial", a spus Ozturk.
După ce a antrenat în România și Italia, Mircea Lucescu a sosit în Turcia în 2000, semnând cu Galatasaray. În primul său sezon, legendarul antrenor român a câștigat Supercupa Europei și a dus echipa până în sferturile de finală ale Champions League, câștigând turul cu Real Madrid, scor 3-2, dar a pierdut manșa retur cu 0-3.
În a doua stagiune, Lucescu a pus mâna pe titlul de campion, însă a fost înlocuit de Fatih Terim, în ciuda rezultatelor bune. La scurt timp după despărțirea de Galatasaray, acesta a antrenat-o pe Besiktas pentru doi ani. Ultima aventură a lui "Il Luce" în Turcia s-a consumat în perioada 2017-2019, când a pregătit naționala de seniori.
Bilanțul total al lui Mircea Lucescu în Turcia este de 121 de victorii, 47 de remize și 44 de înfrângeri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo