Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gareth Bale a vorbit în premieră despre zvonurile privind retragerea sa

Romeo Ene

Actualizat 04/09/2021 la 19:11 GMT+3

Gareth Bale, în prezent la Real Madrid, a vorbit despre perioada petrecută la Tottenham sub formă de împrumut, dar şi despre zvonurile care precizau faptul că el s-ar afla la sfârşitul carierei şi ar urma să se retragă din activitate.

Gareth Bale

Credit imagine: Getty Images

Galezul a insistat asupra faptului că nu există nicio şansă de a se retrage în această perioadă din activitate, infirmând astfel unele speculaţii.
Jucătorul de atac de 32 de ani, împrumutat la Tottenham în sezonul trecut, a revenit la Madrid şi se pare că Ancelotti, noul tehnician al spaniolilor, se bazează pe serviciile sale. Bale a jucat de 3 ori sub comanda italianului, reuşind un gol până în prezent.
Galezul a evoluat pentru naţionala sa la Euro 2020, acolo unde a ajuns până în optimi, fiind eliminată de Danemarca.

Bale nu ia în calcul retragerea din fotbal

Au existat speculaţii în această vară referitoare la situaţia lui Bale, iar multe voci din lumea fotbalului precizau faptul că, odată încheiat împrumutul la Tottenham, Bale va pune capăt carierei de jucător.
Cu toate acestea, internaţionalul galez a negat vehement aceste afirmaţii şi a insistat asupra faptului că nu există nicio şansă să se retragă în această perioadă din activitate.
"Toată lumea inventează poveşti când vrea. Sunt doar nişte lucruri inventate, nu am luat niciodată în calcul retragerea din fotbal. Aşa cum am mai spus, am vrut să mă concentrez doar la evoluţia mea de la Campionatul European şi nu am ce explicaţii să dau nimănui, nu mă voi retrage".
"Nu simt că a venit momentul încă şi cred că, indiferent de ceea ce voi spune că voi face, fie că rămân, plec la altă echipă, mă retrag sau orice altceva, ar fi provocat o adevărată poveste, una enervantă şi distrugătoare pentru mine".
"Aşadar, sunt de părere că pentru mine a fost mai bine să nu spun nimic şi să încerc să mă concentrez pe ce am de făcut", a spus galezul, conform football.london.
Bale a recunoscut, de asemenea, că principalul motiv pentru care a revenit la Tottenham a fost "mediul bun" pe care îl cunoştea, menţionând, cât de benefic a fost împrumutul lui la Spurs.
"Cred că este întotdeauna bine să fii într-un mediu bun. Acesta este cel mai solid motiv pentru care am mers la Tottenham, deoarece știam că va fi un mediu benefic pentru mine. A fost o pauză de care poate aveam mare nevoie la acea vreme şi m-am simţit extraordinar în Premier League".
"Cu siguranţă această experienţă m-a ajutat să fiu din punct de vedere mental mult mai bine şi cred că asta s-a văzut în prestaţiile mele de la Euro, dar şi la Real Madrid, unde, evident, mă simt foarte bine", a continuat galezul, pentru aceeaşi sursă.
Bale a avut cifre încurajatoare la Tottenham, reuşind să marcheze 16 goluri şi să ofere 3 pase decisive în toate competiţiile, iar acum revine la Real Madrid sub comanda lui Carlo Ancelotti.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo