Gasperini, prezentat oficial la AS Roma: "Obiectivul este să construim ceva puternic"

La prezentarea în calitate de antrenor al celor de la AS Roma, Gian Piero Gasperini (67 de ani) a declarat că își dorește să construiască în capitala Italiei o echipă foarte puternică. Acesta are toată încrederea lui Claudio Ranieri (73 de ani), cel care i-a vorbit foarte frumos despre noul proiect al "giallorossilor".

Inter și Cristi Chivu au ajuns la Los Angeles pentru Campionatul Mondial al Cluburilor

Sursa video: SNTV

După 9 ani pe banca celor de la Atalanta, perioadă în care a reușit să câștige trofeul UEFA Europa League, în sezonul 2023/24, Gian Piero Gasperini (67 de ani) a ales să schimbe vestiarul, alăturându-se proiectului de la AS Roma.

"Obiectivul este să construim ceva puternic"

Tehnicianul italian a dezvăluit că primul contact privind trecerea pe Stadio Olimpico l-a avut cu fostul antrenor, Claudio Ranieri (73 de ani). Acesta s-a declarat încrezător în noul proiect pe care îl pornește în capitala Italiei, afirmând că dorește să o readucă pe AS Roma la masa celor mai bune echipe din Serie A.
"Primele contacte le-am avut cu Ranieri, care mi-a descris acest club în termeni extraordinari. Proprietarii i-am cunoscut ulterior. Aceștia sunt niște oameni cu un entuziasm enorm, Roma este mereu în gândurile lor și au proiecte ambițioase. Obiectivul este să construim ceva solid. Există dorința de a investi, în ciuda Fair Play-ului Financiar, și de a readuce echipa în frunte.", a declarat Gasperini în cadrul prezentării oficiale în calitate de antrenor al Romei.

Ranieri, foarte încrezător în noul antrenor

Claudio Ranieri, cel care a condus-o pe AS Roma în trei rânduri, a glumit pe seama prezentării noului antrenor, declarând cu zâmbetul pe buze că el este antrenorul până la finalul lunii. Ulterior l-a lăudat pe cel care a dus Atalanta în UEFA Champions League, afirmând că acesta știe să scoată tot ce este mai bun din fotbaliștii pe care îi are la dispoziție.
"Până pe 30 iunie eu sunt antrenorul. Când am spus că nu este vorba despre Gasperini, era pentru că atunci chiar nu era. El îmi spusese: ‘De ce nu?’, dar apoi l-au ales Friedkin, pentru că a făcut treabă bună peste tot. Știe să scoată ce e mai bun din jucători, este conștient de dificultățile ce vor veni în următoarele două perioade de mercato. N-ar fi avut sens să rămân eu — am fi pierdut un an. Gasp va construi ceva care, sperăm, va da roade bogate. Este direct, spune lucrurilor pe nume, uneori chiar în mod dur.", a declarat Claudio Ranieri, în cadrul conferinței.

Gasperini, despre lotul pe care îl va conduce

Gasperini a discutat și despre structura lotului, afirmând că își dorește ca toți fotbaliștii să aibă același obiectiv. Acesta i-a lăudat calitățile lui Paulo Dybala, spunând că în momentul în care este sănătos este un fotbalist uriaș. Totodată, a afirmat că una dintre țintele sale este de a le îmbunătăți jucătorilor capacitatea fizică, calitățile tehnice și disciplina tactică.
"Sper ca Dybala să fie bine și sănătos. Avem nevoie de o viziune clară asupra echipei, așa cum a fost Roma lui Claudio (n.r. Ranieri), unde toți trag în aceeași direcție. Vrem să-i îmbunătățim pe jucători: unii fizic, alții tehnic, tactic sau ca personalitate. Nu există jucători nepotriviți. Paulo, când este sănătos, este un jucător uriaș, iar noi trebuie să facem totul pentru ca el să fie bine. Vom porni de la ce avem (n.r. Dovbyk și Abraham), iar pe parcurs vom vedea cum evoluează lucrurile.", a declarat Gasperini, în cadrul conferinței de presă.
AS Roma a încheiat sezonul precedent pe locul 5, asigurându-și astfel prezența în viitoarea ediție de UEFA Europa League.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo