Preşedintele Federaţiei italiene de fotbal (FIGC), Gabriele Gravina a declarat după eşecul suferit joi de Squadra Azzurra în faţa Macedoniei de Nord (0-1), în semifinalele barajului pentru calificarea la CM 2022, că nu îl va concedia pe Mancini, iar ziarele Gazzetta dello Sport şi Corriere dello Sport au scris în ediţiile lor de luni că actualul selecţioner nu va renunţa la funcţia sa.
Roberto Mancini şi-a prelungit contractul cu FIGC până în 2026, cu câteva săptămâni înaintea Campionatului European din vara anului trecut, competiţie la care "azzurri" au cucerit trofeul.
La momentul respectiv, nimeni nu îşi închipuia că, nouă luni mai târziu, Italia va rata calificarea la Cupa Mondială, pentru a doua ediţie consecutivă.
Fotbal
Real Madrid și Manchester United au fost detronate! Care este cel mai valoros club din lume
ACUM 2 ORE
În vârstă de 57 de ani, Roberto Mancini va susţine o conferinţă de presă luni, înaintea meciului cu Turcia, în cursul căreia se aşteaptă să confirme decizia de a rămâne la cârma Italiei până în 2026.
Sursa: Agerpres
Serie A
Lovitură de teatru: Dybala îi întoarce spatele lui Inter. Un antrenor de legendă l-a convins
ACUM 3 ORE
Premier League
Manchester City pregătește un nou transfer! Pe ce fundaș din Premier League a pus ochii Guardiola
ACUM 3 ORE