Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România - Germania la Euro U21. Toate scenariile. Cum ne calificăm în sferturile de finală

Vlad Dumitrescu

Actualizat 30/03/2021 la 10:03 GMT+3

România - Germania la Euro U21. Tricolorii joacă astăzi meciul decisiv pentru calificarea în sferturile de finală ale turneului.

Romania - Olanda

Credit imagine: Eurosport

România U21 şi Germania U21 se vor întâlni în reeditarea semifinalei Campionatului European din 2019, atunci când nemţii s-au impus cu scorul de 4-2. Acum, tricolorii speră să-și ia revanșa și să își asigure astfel calificarea în sferturile de finală ale Euro U21.
Situația este însă una complicată. România a remizat (1-1) cu Olanda în prima etapă și a învins Ungaria (2-1) în următorul meci. Astfel, elevii lui Adrian Mutu au adunat patru puncte înainte de ultima etapă, la fel ca Germania.
Olanda, de cealaltă parte, are două puncte, după două remize la acest turneu. Ungaria este ultima clasată cu 0 puncte și fără șanse de calificare.

România - Germania la Euro U21. Clasamentul grupei înainte de ultima etapă

1. Germania U21 – 4 pct
2. România U21 – 4 pct
3. Olanda U21 – 2 pct
4. Ungaria U21 – 0 pct

România - Germania la Euro U21. Care sunt scenariile care ne aduc calificarea

România are asigurată calificarea, indiferent de rezultatul meciului Olanda - Ungaria, doar în cazul unei victorii cu Germania. Cu un succes, tricolorii ar încheia pe primul loc grupa cu șapte puncte. De aici lucrurile se complică.
Calificarea o avem asigură și în cazul unui egal de la 2-2 în sus. Dacă Olanda învinge Ungaria, toate cele trei formații ar avea cinci puncte. Drept urmare, s-ar face clasament în trei în care s-ar lua în considerare golurile marcate în meciurile directe iar Germania și România ar avea câștig de cauză.
În cazul unui egal cu scorul de 1-1, România s-ar califica dacă Olanda nu ar învinge Ungaria sau dacă ar învinge doar cu 1-0. La o victorie cu 2-1 a olandezilor ar fi egalitate perfectă și s-ar lua în calcul cartonașele galbene unde deocamdată Olanda are câștig de cauză - noi avem șase cartonașe, ei patru.
Dacă ar avea loc o remiză albă cu Germania, România s-ar califica doar dacă Olanda nu ar învinge Ungaria. Aceeași situație este valabilă și în cazul unei înfrângeri cu Germania.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo