Cupa Mondială din Qatar se va disputa în iarna anului 2022 și va avea la start 32 de echipe. După acest Mondial, numărul echipelor care vor participa va crește la 48. România s-a aflat ultima în urna a doua pentru tragerea la sorți. Prima reprezentativă a României a fost trimisă în Grupa J, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia şi Liechtenstein.
Cele 55 de reprezentative europene au fost împărţite în 6 urne valorice, primele 5 de câte 10 echipe, ultima formată din 5 echipe. Au fost stabilite zece grupe de câte 5 şi 6 echipe, iar câştigătoarele grupelor se vor califica la CM 2022. Ocupantele locurilor secunde vor intra (10), alături de cele mai bune 2 câştigătoare de grupe în Liga Naţiunilor care nu se află pe primele două poziţii în preliminarii, într-o serie de două baraje pentru a stabili ultimele 3 ţări europene calificate (din 12 echipe vor rămâne 6, apoi 3).

Ce scrie presa din Germania după ce prima lor reprezentativă a fost repartizată alături de România

Romanian Liga I
Reacția lui Dan Nistor după remiza cu Chindia, după 2 săptămâni de pauză: "Trebuie să ne odihnim"
ACUM 5 ORE
Germanii au analizat deja grupa din care fac parte, iar titlurile din presa sportivă sunt pline de încântare. Jurnaliștii germani sunt în culmea fericirii după ce și-au aflat adversarele pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Aceștia așteaptă ca naționala pregătită de Joachim Low să n-aibă nicio emoție în a obține calificarea la turneul final din Qatar. "Grupa fericirii", titrează Bild Sport, care transmite: "Naționala Germaniei a avut mult noroc la tragerea la sorți a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2022".
Mondialul din Qatar nu va avea loc în perioada normală cu care eram obișnuiți (vara). Prin urmare, pentru a evita temperaturile extreme pe care le poate avea țara organizatoare vara, turneul final va avea loc în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie 2022. Cum arată grupele din preliminarii:
  • Grupa A: Portugalia. Serbia, Irlanda, Luxemburg. Azerbaidjan
  • Grupa B: Spania, Suedia, Grecia, Georgia, Kosovo
  • Grupa C: Italia, Elveţia, Irlanda de Nord, Bulgaria, Lituania
  • Grupa D: Franţa, Ucraina, Finlanda, Bosnia-Herţegovina, Kazahstan
  • Grupa E: Belgia, Ţara Galilor, Cehia, Belarus, Estonia
  • Grupa F: Danemarca, Austria, Scoţia, Israel, Insulele Feroe, Moldova
  • Grupa G: Olanda, Turcia, Norvegia, Muntenegru, Letonia, Gibraltar
  • Grupa H: Croaţia, Slovacia, Rusia, Slovenia, Cipru, Malta
  • Grupa I: Anglia, Polonia, Ungaria, Albania, Andorra, San Marino
  • Grupa J: Germania, România, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia, Liechtestein
Fotbal
Un fan american, scos din stadion la meciul cu Iran! Motivul pentru care a fost "săltat" imediat
ACUM 6 ORE
Cupa Mondială FIFA
Anglia și SUA își continuă aventura în Qatar! Se cunosc deja primele două optimi de la Mondial
ACUM 6 ORE