Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gerrard a luat titlul şi face mutare de Champions League. Talentul uriaş care vine lângă Ianis Hagi

Cristian Mihală

Actualizat 08/03/2021 la 12:23 GMT+2

Steven Gerrard va rămâne la Rangers şi în sezonul viitor, chiar dacă s-a vorbit mult despre o posibilă preluare a lui Liverpool. Oficialii de pe Ibrox vor să îi respecte toate dorinţele în materie de transferuri, iar principalul vizat pentru o mutare e mijlocaşul lui Chelsea, Billy Gilmour.

Billy Gilmour

Credit imagine: Getty Images

După o pauză de 10 ani, Rangers e iar campioana Scoţiei. Al 55-lea titlu din istorie a fost antamat încă din martie, iar performanţa e cu atât mai spectaculoasă cu cât formaţia lui Gerrard e neînvins, primind doar 9 goluri în 32 de partide (77 marcate).
În Europa, însă, defensiva nu a fost la fel de sigură şi în perspectiva evoluţiei în grupele Champions League, de la anul, Stevie G doreşte betonarea mijlocului. Fostul mare jucător al lui Liverpool l-a vrut din această iarnă pe Billy Gilmour, fotbalist care acoperă perfect spaţiile lăsate libere. Lampard, însă, s-a opus, chiar dacă împrumutul tânărului de 19 ani ar fi fost probabil în avantajul lui Chelsea.
Acum, Lampard a fost înlocuit cu Tuchel şi, deşi şi germanul îl apreciază în mod deosebit pe Gilmour, nu se va opune unui împrumut la Rangers. Va avea ocazia să joace permanent sub comanda lui Gerrard, la cel mai înalt nivel, pentru ca odată întors pe Stamford Bridge, în stagiunea 2022-2023, să fie o variantă pentru primul "11".

Gilmour, fotbalistul pe care Rangers pariază, potenţial uriaş

Gilmour a explodat în debutul sezonului trecut, fiind văzut marele pariu al lui Lampard, dar din nefericire pentru el s-a accidentat grav şi a stat aproape un an pe tuşă.
Până la nefericitul eveniment din toamna lui 2019, acesta fusese titular în locul lui Jorginho în meciurile cu Liverpool și Everton şi s-a descurat admirabil în fața unor adversari mult mai experimentați și mai puternici. În urma prestațiilor sale excelente, mijlocașul scoțian a fost numit omul meciului la ambele dispute. În confruntarea cu Everton, Gilmour a expediat 74 de pase complete, mai multe decât oricare jucător din primul "11" al lui Chelsea.
Rangers e echipa de suflet a lui Billy Gilmour, el începând să joace fotbal la academia clubului de pe Ibrox. În 2017, până să facă pasul la prima echipă, a ajuns la juniorii lui Chelsea. În 2018, scoțianul a jucat pentru prima oară la echipa U23 a formației de pe Stamford Bridge.
"Are un potenţial incredibil. Ne-am antrenat împreună deja de mult timp, ştiu multe despre el, cum şi el mă cunoaşte foarte bine. Am încercat să îi împărtăşesc din experienţa mea şi mereu e receptiv. Are o mentalitate incredibilă, mereu e gata de orice sacrificiu, chiar dacă e vorba doar de antrenamente. În viitor sunt sigur că o să facă istorie la Chelsea", a spus săptămâna trecută Kante, despre colegul de la mijloc, care în acest sezon a bifat doar două partide în Premier League.

Gerrard rămâne la Rangers

Dave King, omul care l-a adus pe Gerrard la Rangers, în 2018, şi care ulterior i-a prelungit contractul până în 2024, a dat asigurări că managerul englez va rămâne pe Ibrox.
"Cred că sunt şanse 0 ca Steven să meargă la Liverpool în viitorul apropiat. Spun asta din două motive: Liverpool nu e genul de club care să îşi abandoneze managerii foarte uşor. Şi vorbim de Klopp, care a făcut o treabă excelentă. Au avut un sezon greu, dar e în continuare un tehnician de top, nimic nu s-a schimbat. Va fi acolo şi în stagiunea viitoare şi va aduce alte succese pe Anfield. În al doilea rând, Steven nu e genul de om care să rupă un contract. Când a semnat prelungirea şi-a luat timp de gândire, a procesat toate informaţiile şi sunt convins că vrea să rămână la Rangers şi în sezonul viitor. Are oportunitatea să conducă echipa în Champions League, ştiu sigur că vrea să apere titlul cucerit şi să facă o figură frumoasă în Liga Campionilor. De ce ar vrea să plece acum la Liverpool? Iubeşte clubul, suporterii de acolo, dar ştie că e la început de drum şi că va avea şansa la un moment dat să fie antrenor acolo. Dar acum are alte obiective, alte priorităţi, iar acestea sunt legate de Rangers", a spus fostul chairman al scoţienilor, care are o relaţie de prietenie cu legendarul mijlocaş englez.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo