Performanța fostului jucător din "Ștefan cel Mare" i-a impresionat pe jurnaliștii francezi de la L'Equipe, care i-au dedicat un articol special în această seară.
"Gheorghe Mulțescu a semnat contractul cu numărul 39 din cariera sa de antrenor", au titrat francezii, explicând apoi situația actuală de la Dinamo: "Tehnicianul român a fost numit marți pe banca lui Dinamo, echipă pe care o va pregăti pentru a 4-a oară. Sosit în locul lui Adrian Mihalcea, Mulțescu va încerca să salveze clubul aflat la 5 puncte de salvarea de la retrogradare, cu 7 etape rămase".

Mulțescu este noul antrenor al lui Dinamo

Premier League
Everton a ajuns la un acord cu Frank Lampard pentru a deveni noul manager. Urmează anunțul oficial
ACUM 4 ORE
Gheorghe Mulțescu (68 de ani) este noul antrenor principal al lui Dinamo. El a semnat un contract valabil până la sfârșitul sezonului și va fi ajutat de Cornel Țălnar, un alt simbol al clubului din "Ștefan cel Mare". Va fi pentru a 4-a oară când Mulțescu o va antrena pe Dinamo, după mandatele din 1990/1991, 2008 și 2013.
"Dinamo București anunță prin intermediul site-ului oficial încheierea raporturilor contractuale, pe cale amiabilă, cu antrenorul principal Adrian Mihalcea.
Numit în urmă cu patru luni la conducerea tehnică dinamoviștilor, în locul lui Dusan Uhrin, după două înfrângeri consecutive în play-out-ul acestei ediții de campionat, 0-1 pe teren propriu cu Academica Clinceni și 0-1 în deplasare cu Politehnica Iași, Adrian Mihalcea nu a reușit, din păcate pentru tot ce înseamnă Dinamo, rezultatele așteptate de suflarea alb-roșie, atât în Liga 1, cât și în semifinalele Cupei României.
O victorie (3-1 cu Academica Clinceni), o remiză (1-1 cu Politehnica Iași) și trei eșecuri (1-3 cu Sepsi Sf. Gheorghe, 0-1 cu FC Voluntari și 0-1 cu Viitorul Constanța) a adunat Adrian Mihalcea în Liga 1 și două înfrângeri în semifinalele Cupei României, 0-3 și 0-1 cu FCSB.
Dincolo de rezultate, Adrian Mihalcea rămâne un dinamovist incontestabil. A venit într-un moment complicat la Dinamo, iar clubul din Ștefan cel Mare îi mulțumește public pentru tot ce a făcut pentru echipă în cel mai dificil sezon din istoria de 72 de ani a clubului.", se arată în comunicatul oficial al lui Dinamo.

Gheorghe Mulțescu, un simbol pentru Dinamo

Născut pe 13 noiembrie 1951, în Teleorman, la Botoroaga, Gheorghe Mulțescu este un adevărat simbol al clubului Dinamo. A evoluat timp de şase ani pentru echipa "Ştefan cel Mare", între 1979 și 1985, cu care a câştigat trei titluri de campion (1982, 1983, 1984) şi de două ori Cupa României (1982, 1984), participând decisiv la cea mai mare performanţă pe plan european, semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984).
Ca antrenor, Gheorghe Mulțescu şi-a început cariera tot pe banca lui Dinamo, în sezonul 1990-1991, a revenit în 2008 pentru jumătate de an și a mai pregătit echipa în sezonul competițional 2013-2014.
Poreclit "SMURD-ul", pentru capacitatea sa de a salva echipele de la retrogradare, Gheorghe Mulțescu va fi ajutat la conducerea tehnică a echipei de o altă glorie dinamovistă, Cornel Țălnar, noul director tehnic în cadrul clubului din "Ștefan cel Mare". 132 meciuri și 29 de goluri a adunat Gheorghe Mulțescu în tricoul alb-roșu, în campionat, în perioada 1979-1985.
Proaspăta numire pe banca lui Dinamo reprezintă al 39-lea mandat din cariera lui Gheorghe Mulțescu, tehnician care a pregătit, per total, 19 echipe:
  • 14 echipe a antrenat Gheorghe Mulțescu în România, în paranteză fiind trecut numărul de mandate: Jiul Petroşani, Rapid București, Dinamo București (3), Dacia Unirea Brăila, Astra Giurgiu (4), Poli AEK Timișoara (2), Petrolul Ploieşti (4), Sportul Studenţesc (2), FC Vaslui, "U" Cluj, Ceahlăul P. Neamţ, Gaz Metan Mediaş, FC Voluntari și CS U Craiova.
  • 5 cluburi din Turcia (Samsunspor, Kayserispor, Adanaspor, Ankaragücü și Gaziantepspor) și unul din Arabia Saudită (Al-Tawoon) a pregătit Gheorghe Mulțescu în cariera sa de antrenor.
https://i.eurosport.com/2020/07/14/2849881.jpg
Fotbal
Denis Alibec a fost prezentat la Atromitos. Primele reacții ale internaționalului român
ACUM 5 ORE
Premier League
Cum se împart banii de la Liverpool pentru Diaz. Salariul jucătorului face transferul și mai tare
ACUM 6 ORE