Gică Hagi a pus o condiție importantă pentru a deveni selecționerul României! Ce își dorește antrenorul
Echipa națională de fotbal a României nu are selecționer, Mircea Lucescu despărțindu-se de "tricolori" cu puțin timp înainte de a înceta din viață. FRF va relua curând procesul de numire a noului tehnician, Răzvan Burleanu urmând să demareze negocierile cu Gică Hagi. Antrenorul ar fi pus o condiție importantă pentru a semna.
Gică Hagi
Credit imagine: Getty Images
Echipa națională de fotbal a României nu mai are selecționer, Mircea Lucescu despărțindu-se de "tricolori" după ratarea calificării la turneul final al Campionatului Mondial din această vară, cu puțin timp înainte de a înceta din viață.
După decesul legendarului antrenor, Federația Română de Fotbal a suspendat procesul de numire a noului selecționer, însă acesta va fi reluat săptămâna viitoare. Comitetul Executiv se va reuni joi, 16 aprilie, pentru a-l mandata pe Răzvan Burleanu să demareze negocierile cu Gică Hagi.
Procesul de joi va fi o simplă formalitate, în condițiile în care între președintele FRF și fostul mare fotbalist român există deja un acord, Hagi urmând să semneze un contract valabil pe următorii patru ani.
Se pare că pentru a accepta propunerea forului național, fostul antrenor de la Farul Constanța ar fi avut o cerință specială, menită să ducă la dezvoltarea fotbalului din România.
Conform Digi Sport, Gică Hagi își dorește conturarea unei filozofii proprii de joc, care să le fie transmisă fotbaliștilor încă de la o vârstă fragedă, respectiv care să fie implementată de la cea mai mică selecționată de juniori până la echipa de seniori.
După ce discuțiile oficiale dintre FRF și Hagi vor începe, va dura doar câteva zile până când antrenorul de 61 de ani va semna angajamentul și va reveni la cârma echipei naționale, un anunț oficial fiind așteptat până la finalul acestei luni.
Misiune "imposibilă" pentru următorul selecționer al României
Echipa națională se va reuni din nou în vară, pentru alte două partide de pregătire (unul cu Georgia și altul contra unei adversare care urmează să fie stabilită), după care își vor îndrepta atenția către Liga Națiunilor.
În toamnă se va desfășura faza grupelor, iar România va disputa 6 meciuri, câte două cu Suedia, Polonia și Bosnia. Locul 1 din grupă va promova în Liga A, iar locul 2 va juca baraj pentru ajungerea în elită. Poziția a treia va duce la barajul de menținere în Liga B, iar ultimul loc va aduce cu sine retrogradarea în Liga C.
Rezultatele obținute în Liga Națiunilor vor decide și urna din care va face parte România în preliminariile EURO 2028. Concret, dacă vor termina pe locurile 1 sau 2, "tricolorii" vor fi în cea de-a doua urnă valorică, iar dacă se vor clasa pe locurile 3 sau 4 vor ajunge în urna a treia.
Statisticienii de la Football Meets Data au făcut o analiză a programului naționalei României și au concluzionat că echipa noastră are cele mai mari șansă să ajungă în urna a treia, neputând să termine pe primele două locuri în grupa cu Suedia, Polonia și Bosnia.
Cum ar putea arăta urnele din preliminariile EURO 2028, conform specialiștilor FMD:
- Urna 1: Franța, Italia, Turcia, Germania, Olanda, Serbia, Spania, Anglia, Croația, Portugalia, Norvegia, Danemarca
- Urna 2: Belgia, Grecia, Cehia, Țara Galilor, Elveția, Scoția, Ucraina, Ungaria, Austria, Kosovo, Polonia, Suedia
- Urna 3: Slovenia, Macedonia de Nord, Georgia, Irlanda de Nord, Irlanda, Israel, România, Bosnia și Herțegovina, Albania, Muntenegru, Slovacia, Islanda
- Urna 4: Armenia, Bulgaria, Finlanda, Kazahstan, Cipru, Luxemburg, Belarus, Insulele Feroe, Letonia, Estonia, Moldova, San Marino
- Urna 5: Azerbaidjan, Malta, Lituania, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein
În aceste condiții, "tricolorii" vor avea adversare dificile în calificările pentru turneul final de peste doi ani, care va avea loc în Anglia, Irlanda, Scoția și Țara Galilor. Într-o grupă de coșmar, România s-ar putea duela, din primele urne valorice, cu Franța sau Spania și Belgia. Echipa noastră va avea, astfel, șanse minime să prindă unul dintre locurile 1 și 2 care să asigure prezența la EURO 2028.
La turneul final se vor califica direct 20 dintre cele 55 de echipe care vor juca în preliminarii, respectiv cele 12 câștigătoare de grupă și cele mai bune 8 formații de pe locul 2. Alte naționale își vor putea adjudeca biletele pentru EURO în urma unui play-off, a cărui structură va fi decisă după ce se vor stabili și țările gazdă ce vor fi prezente în competiție.
Programul României din Liga Națiunilor
Suedia – ROMÂNIA, 25 septembrie, ora 21:45
ROMÂNIA – Bosnia-Herțegovina, 28 septembrie, ora 21:45
Polonia – ROMÂNIA, 2 octombrie, ora 21:45
ROMÂNIA – Suedia, 5 octombrie, ora 21:45
ROMÂNIA – Polonia, 14 noiembrie, ora 21:45
Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA, 17 noiembrie, ora 21:45
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)