Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Golul lui Mbappe contra Spaniei ar putea grăbi reforma în arbitraj! Anunțul de ultimă oră al UEFA

Nicu Savin

Publicat 15/10/2021 la 15:00 GMT+3

Franța s-a impus cu 2-1 contra Spaniei în finala Ligii Națiunilor, dar golul victoriei, marcat de Mbappe, a fost unul foarte controversat, specialiștii având păreri diferite cu privire la poziția atacantului francez. UEFA a luat act de această polemică și a anunțat oficial că ia serios în calcul schimbarea regulii off-side-ului.

El polémico gol de Mbappé que irrita a España

Credit imagine: Eurosport

Kylian Mbappe a marcat unul dintre cele mai controversate goluri din ultima vreme. Francezul a plecat de la limita off-side-ului și a înscris golul care i-a adus Franței trofeul Ligii Națiunilor, după 2-1 în finala cu Spania.
Chiar dacă atacantul lui PSG atacantul lui PSG se afla în off-side în momentul în care Theo Hernandez i-a pasat, poziția afară din joc a fost anulată de intervenția lui Eric Garcia, care a șters mingea încercând să oprească acțiunea. Arbitri au considerat astfel că mingea a venit de la adversar și au validat astfel golul.
Reușita francezului a creat un mare scandal în lumea fotbalului în zilele de după meci, mulți specialiști fiind de părere că golul ar fi trebuit anulat. Totuși, conform actualului regulament, golul a fost valabil, susțin forurile competente.
Citește și:

Watford - Liverpool, etapa 8

UEFA ia în calcul schimbarea regulii off-side-ului

UEFA a reacționat oficial cu privire la acest subiect, prin vocea lui Roberto Rosetti, directorul departamentului de arbitraj al forului european. Acesta a susținut că în curând va avea loc o întrevedere între specialiștii din arbitraj de la UEFA și FIFA pentru a se găsi o soluție de schimbare a regulamentului cu privire la regula off-side-ului.
"Anthony Taylor a luat o decizie corectă (n.r. validarea golului marcat de Mbappe) pe baza regulamentului existent și a interpretării sale oficiale, deoarece jucătorul (n.r. Eric Garcia) a intervenit deliberat pentru a juca mingea și adversarul nu a intervenit în joc.
Dar acest caz arată că interpretarea actuală a regulamentului pare să fie în conflict cu spiritul jocului, care ar trebui să împiedice orice jucător să profite de o poziție de off-side. UEFA consideră că există modalități de a îmbunătăți formularearegulii off-side-ului pentru a o adapta la spiritul jocului. Am contactat deja colegii mei din FIFA și IFAB (n.r. organimul care se ocupă de Legile Jocului) și vom discuta găsirea unei soluții la următoarea reuniune a grupului consultativ tehnic al IFAB", a spus Rosetti, citat de as.com.
Întâlnirea respectivă va avea loc pe 27 octombrie, iar pe lângă regula off-side-ului vor fi dezbătute și alte două aspecte care creează controverse în jocul de fotbal: regula hanțului și cea a obligării portarilor să aibă minim un picior pe linia porții în momentul executării loviturilor de la 11 metri.
Program Premier League, etapa 8 - Eurosport 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo