Haaland și Mbappe nu impresionează pe toată lumea! Zamorano: "El este singurul atacant complet"

Erling Haaland și Kylian Mbappe sunt considerați la scară largă fotbaliștii care vor domina fotbalul mondial în viitor. Totuși, Ivan Zamorano, fostul mare atacant de la Real Madrid sau Inter, nu-i consideră pe cei doi nici măcar cei mai buni atacanți din lume, statut care îi revine lui Julian Alvarez, mai ales după ce a arătat la Campionatul Mondial.

Analiză Kylian Mbappe vs. Erling Haaland

Credit imagine: Eurosport

Erling Haaland și Kylian Mbappe promit să fie următorii Messi și Ronaldo din fotbalul mondial. Primul are cifre aproape inimaginabile de când a apărut în fotbalul mare, iar al doilea deține deja un titlu mondial și a mai jucat încă o finală.
Așadar, există destule premise ca cei doi să domine fotbalul precum au făcut-o Messi și Ronaldo în ultimii 15 ani, dar sunt mulți alți fotbaliști tineri care le-ar putea lua fața. Există chiar specialiști care nu sunt impresionați foarte tare de Mbappe și Haaland, iar printre ei se numără și Ivan Zamorano.

Ivan Zamorano îl consideră pe Julian Alvarez singurul atacant complet din fotbalul actual

Fostul jucător de la Real Madrid sau Inter consideră că singurul atacant complet din fotbalul actual este Julian Alvarez, omul care tocmai a devenit campion mondial cu Argentina. Chiar dacă e rezervă la City, Alvarez a fost un om cheie în echipa lui Scaloni în Qatar, reușind 4 goluri, printre care și o dublă în semifinala cu Croația.
Zamorano a explicat de ce-l consideră pe argentinian peste Haaland sau Mbappe, punctând că acesta se poate descurca la fel de bine în orice zonă a terenului, pe când cele două staruri au un randament mult mai scăzut dacă sunt în afara zonei lor de confort.
"Eu am fost un atacant central clasic. Eram genul de atacant care nu mai există azi. În fotbalul modern de azi, Julian Alvarez mi se pare singurul atacant complet care există. E un băiat care face totul bine. Pleacă bine în benzi, intră bine în centru din lateral, este primul fundaș al echipei și își ajută coechipierii, dă foarte bine cu capul și șutează bine cu ambele picioare. Are potență fizică pentru sprinturi, dar și pentru distanțe mai mari, după cum a demonstrat la golul contra Croației. E complet!
Haaland nu se descurcă bine în benzi, în timp ce Mbappe am văzut că nu participă mult la joc când e în centrul atacului. Dar Julain face totul foarte bine. Este, fără îndoială, viitorul fotbalului din Argentina", a spus Zamorano pentru argentinienii de la Ole, citat de RMC Sport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo