Cu Hagi Jr doar rezervă (a intrat în minutul 68, în locul lui Kamara), Rangers a fost învinsă de "aspirine". Havertz, Aranguiz și Bailey au înscris pentru oaspeți, în timp ce pentru Rangers a redus din handicap Edmundson, după intrarea lui Hagi Jr.
Internaționalul nostru s-a văzut nevoit să vadă o mare parte din meci de pe bancă, Gerrard taxându-l astfel pentru ultimele evoluții mai puțin convingătoare. Odată intrat, Ianis s-a mișcat destul de bine, iar în minutul 78 chiar ar fi avut oportunitatea să creeze o fază de gol importantă.
La o lovitură liberă pentru formația de pe Ibrox, din partea dreaptă, Hagi Jr a vrut să bată lovitura liberă, însă Barisic, jucător de picior stâng, nu i-a permis. Cei doi au parlamentat câteva secunde, înainte ca românul să se îndepărteze de locul unde era mingea, vizibil nemulțumit. El chiar a ridicat mâinile în sus, în semn de deznădejde, considerând că ar fi putut trimite un șut periculos.
Fotbal
Rezumatul meciului Liverpool - Crystal Palace 3-0, din etapa a 5-a din Premier League
ACUM 22 MINUTE
Am auzit că bate bine loviturile libere, însă va trebui să stea la rând | Borna Barisic, după împrumutul lui Ianis de la Genk
Barisic a înscris două goluri din lovitură liberă pentru Rangers, de la transferul său de la Osijek, însă, odată cu transferul lui Ianis Hagi, românul a bătut majoritatea fazelor fixe pentru formația scoțiană.

Ianis Hagi a intrat cu "poftă de joc"

Introducerea lui Hagi Jr în minutul 68 a dinamizat oarecum ofensiva amorțită a lui Rangers. Fără a avea foarte multe realizări individuale, internaționalul nostru a arătat în câteva momente că are calitate și că poate să creeze faze importante pentru colegii din ofensivă.
"Intrat cu 22 de minute înainte de finalul meciului, Ianis a adus energia necesară și creativitate", scrie Scottish Daily Record.
Probabil minutele jucate aseară l-au convins pe Gerrard că Hagi merită să fie un om de bază al echipei, astfel că e de așteptat ca acesta să fie titular în weekend, în marele derby cu Celtic.
Există însă pericolul ca "Old Firm" să nu se mai țină, din cauza coronavirusului, o decizie finală în acest sens urmând a fi luată astăzi.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Fotbal
Keita, gol superb în meciul dintre Liverpool și Crystal Palace în etapa a 5-a
ACUM 41 MINUTE