Articol scris de Andrei Bobeică
Alex Mitriță lipsește de la echipa națională pentru aceste meciuri și au existat voci care au contestat decizia lui Mirel Rădoi.
Aflat în izolare după ce a fost testat pozitiv, Mirel Rădoi nu a putut răspunde criticilor, așa că secundul său, Nicolae Dică a explicat motivele pentru care Alex Mitriță nu a fost convocat.
Premier League
Guardiola, enervat pe o parte a fanilor lui City: "Mi se pun vorbe în gură"
ACUM 19 MINUTE
„Mi-ar plăcea persoanele care vorbesc să se uite bine, să se uite ce fotbalişti sunt pe postul respectiv şi, mai ales, ce meciuri are jucate Alex Mitriţă în ultima perioadă. Are 90 de min în 4 jocuri şi uitându-ne pe cine avem pe postul respectiv îi avem pe Coman, pe Mihăilă, Tanase, Maxim, de asta am ales aşa În acest moment. De asta zic că atunci când aruncăm ceva, hai să facem o analiză, nu să spunem lucrurile doar de dragul de a spune ceva”, a explicat Nicolae Dică la Telekomsport.

GICĂ CRAIOVEANU, NEMULȚUMIT CĂ RĂDOI NU L-A INCLUS PE MITRIȚĂ PE LISTA PRELIMINARĂ A STRANIERILOR

Gică Craioveanu, fostul mare jucător al Universității Craiova, cu 25 de selecții la naționala României, și-a exprimat dezamăgirea față de decizia lui Rădoi de a nu-l include pe Mitriță pe lista stranierilor.
"E o greșeală mare, dar nu mai spun nimic. Pe 'pitic' (n.r. - Alex Mitriță) nu poți să nu-l chemi la echipa națională, oriunde ar juca, pentru că talentul său nu prea îl are nimeni", a spus Gică Craioveanu, citat de sport.ro.
Mitriță a plecat în toamnă sub formă de împrumut de la New York FC la Al-Ahli, iar înțelegerea va expira în vară. În Arabia Saudită, atacantul român a marcat 4 goluri și a oferit 5 assist-uri, în 20 de apariții.
Până acum, fostul atacant al Craiovei a adunat 13 selecții la națională, reușind să marcheze 2 goluri.

PROGRAMUL ROMÂNIEI ÎN LUNA MARTIE:

  • 25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21:45
  • 28 martie: România – Germania, ora 21:45
  • 31 martie: Armenia – România, ora 19:00
Premier League
Carragher nu crede în Ronaldo la United: "Creează tot atâtea probleme câte rezolvă"
ACUM O ORĂ
Fotbal
Florin Bratu şi Bogdan Lobonţ au anunțat jucătorii din străinătate convocați la U21 și U20
ACUM 2 ORE