Articol scris de Romeo Ene
Inter ar fi dispusă să negocieze pentru jucătorul său cu Chelsea în condiţiile în care campioana Italiei şi-ar dori doi jucători de la englezi, pe Emerson şi Christensen. Totuşi, oferta lui Chelsea pentru Hakimi este mai mică decât preţul solicitat de Inter, 80 de milioane de euro.
În schimb, trupa antrenată de Tuchel oferă doar 60 de milioane de euro, însă Inter este dispusă să negocieze ţinând cont că întâmpină probleme de ordin financiar.
Premier League
Premier League 2021/22: Arsenal | Un nou sezon în afara Big 4?
30/07/2021 LA 11:03
Hakimi, determinant pentru Inter în acest sezon
Jucătorul crescut de Real Madrid a impresionat în acest sezon la Inter, contribuind la câştigarea primului titlu după o pauză de 11 ani. Totuşi, situaţia financiară dificilă prin care trece clubul ar putea forţa conducerea să accepte o ofertă mai mică pentru jucător.
De altfel, motivul pentru care Antonio Conte a plecat de la Inter are legătură cu ceea ce va urma în sezonul următor, anume o reducere a cheltuielilor, cât şi a plafonului salarial, iar unii jucători vor trebui vânduţi.
Conform aceleiaşi surse, Inter ar dori să-l împrumute de la Chelsea pe Emerson, în timp ce echipa de pe Stamford Bridge şi-ar dori un transfer definitiv. În sezonul recent încheiat, Hakimi a marcat 7 goluri şi a oferit 10 asisst-uri în Serie A. El a fost adus de Inter vara trecută de la Real Madrid contra sumei de 40 de milioane de lire sterline, asta după ce s-a făcut remarcat pe plan european în tricoul lui Dortmund, acolo unde a fost împrumutat timp de două sezoane.
Marocanul, care poate evolua pe mai multe posturi în defensivă, s-ar încadra perfect în sistemul cu 5 apărători gândit de Tuchel pentru sezonul viitor, drept fundaş lateral. După ce PSG a făcut o ofertă concretă pentru jucător, Chelsea l-ar putea convinge să evolueze în Premier League.
31 de selecţii are Hakimi la naţionala Marocului. De altfel, jurnalistul italian Gianluca Di Marzio a anunţat că Inter a primit aceeaşi ofertă de la Chelsea pentru jucător, precum cea făcută de francezi. 60 de milioane de euro este cota apărătorului pe Transfermarkt.
Rămâne de văzut unde va alege să evolueze apărătorul, respectiv suma pe care o va încasa campioana Italiei pentru el, ţinând cont că traversează o perioadă economică grea.
Premier League
Premier League 2021/22: Chelsea | Echipa londoneză este o candidată serioasă la titlu în acest sezon
26/07/2021 LA 13:28
Serie A
L'Equipe anunţă că Juventus pregăteşte un schimb istoric: Arrivederci, Ronaldo
20/07/2021 LA 04:41