Hansi Flick a reacționat după debutul lui Rashford la Barcelona! "Este în urma celorlalți"

Cu ocazia meciului amical dintre Vissel Kobe și Barcelona, Marcus Rashford a debutat în tricoul formației catalane. După partidă, Hansi Flick s-a rezumat la a spune despre englez că este în urmă cu pregătirea față de ceilalți jucători.

Marcus Rashford

Credit imagine: Getty Images

Catalanii au început cu dreptul turneul din Asia, cu o victorie în fața japonezilor de la Vissel Kobe, formație cu care catalanii păstrează o legătură strânsă de câțiva ani. Foști jucători de a Barcelona, precum Andres Iniesta, David Villa, Bojan Krkic sau Thomas Vermaelen au jucat pentru Kobe în trecut.
Eric Garcia a deschis scorul în minutul 33, la capătul unui corner, dar niponii au reușit să egaleze prin Taisei Miyashiro, intrând la vestiare cu egalitate pe tabelă. Flick a schimbat toată echipa la pauză, introducându-i pe noii jucători, Marcus Rashfoord și Roony Bardghji.
Danezul, adus de la Copenhaga, și-a trecut numele pe tabelă cu un gol superb. Acesta a plasat mingea în plasa laterală cu un șut din prima pentru 2-1. Totuși, golul meciului a fost marcat de un junior al catalanilor, care a debutat sub comanda lui Hansi Flick.
Pendro Fernandez, cunoscut ca "Dro", a fost introdus în minutul 78, iar acesta a avut nevoie de doar 11 minute pentru a marca la debut. Mijlocașul de 17 ani a înscris cu un voleu excelent din afara careului, stabilind scorul final, 3-1.

Rashford a debutat la Barcelona. Reacția lui Hansi Flick

Rashford a debutat și el în tricoul Barcelonei, intrând pe teren în minutul 46, dar nu a prins finalul pe teren, fiind înlocuit chiar de Pendro Fernandez.
După fluierul final, Hansi Flick a vorbit despre atacantul englez și din declarația antrenorului reiese și motivul pentru care acesta a fost înlocuit înainte de sfârșitul partidei, anume că este în urmă cu pregătirea.
"Este în urma celorlalți cu o săptămână. Nu s-a antrenat la fel de mult cu mingea și vrem să avem grijă de el", a declarat Hansi Flick, conform goal.com.
Vorbind despre prestația echipei pe care o pregătește, Hansi Flick s-a declarat mulțumit și i-a lăudat inclusiv pe adversari.
"A fost un meci foarte bun, un test bun pentru noi. Primele 30 de minute au fost fantastice. După aceea am pierdut puțin controlul, dar repriza a doua a fost, de asemenea, foarte bună. Sunt mulțumit.
Ceea ce fac cu mingea, modul în care ne-au presat, este cu adevărat interesant. Se vede că au o idee clară, și este similară cu a noastră", a mai spus Hansi Flick.
Pentru Barcelona urmează alte trei amicale în Asia, cu Seoul și Daegu, iar pe 10 august o va întâlni pe Como pentru trofeul Joan Gamper.
În prima etapă, catalanii se vor deplasa pe terenul celor de la Mallorca, pe 16 august.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo