Helmut Duckadam a decedat și fotbalul românesc s-a unit în durere

Helmut Duckadam a decedat la 65 de ani. Eroul de la Sevilla a avut mai multe operații, ultima, în septembrie, fiind pe cord deschis. Conform ultimelor informații, Duckadam era internat la Spitalul Militar și a încetat din viață în jurul ora 11.30.

Duckadam hält alles

Credit imagine: Imago

Helmut Duckadam a reprezentat excelența și eleganță în fotbalul românesc. Portarul de legendă al Stelei a fost eroul celei mai mari performanțe din istoria fotbalului nostru, cu cele 4 penalty-uri apărate în finala Cupei Campionilor Europeni. La Sevilla, Steaua a devenit în 1986 prima echipa din Estul Europei care câștigă trofeul suprem în fotbal, iar Duckadam a fost simbolul acelei performanțe fantastice.
Fotbalul românesc a pierdut un portar extraordinar și un om minunat. Acesta suferise acum două luni o operație la inimă, dar starea lui era una destul de bună, astfel că vestea e un adevărat șoc pentru tot ce înseamnă sportul autohton.
Informația a fost confirmată de Marcel Pușcaș, fost președinte al Stelei și bun prieten cu omul care a intrat în "Cartea Recordurilor" grație celor 4 penaltyuri apărate în finala de la Sevilla. Atunci, grație lui, roș-albaștrii au devenit "Regina Europei", câștigând finala CCE cu Barcelona de pe "Ramon Sanchez Pizjuan".
"Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită. Am vorbit acum o săptână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene", a spus Marcel Pușcaș, într-un video pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.

Steaua și Dinamo au reacționat după decesul lui Duckadam

Steaua a fost prima care a reacționat după această veste cumplită.
"Eroul de la Sevilla a intrat în eternitate!
Fotbalul românesc a suferit o grea pierdere ! Astăzi, Helmut Duckadam, 65 de ani, unul dintre cei mai mari portari din istoria glorioasă a clubului Steaua București și a fotbalului românesc, a plecat dintre noi și ne-a lăsat un imens gol în suflete.
Un om cu un curaj și o determinare cum rar se văd pe terenul de joc, Duckadam a evoluat pentru clubul nostru între 1982 și 1986, iar momentul său de vârf l-a reprezentat, fără îndoială, câștigarea Cupei Campionilor Europeni, pe 7 mai 1986, în celebra finală de la Sevilla, cu FC Barcelona, scor 2-0, când a apărat toate cele patru lovituri de la 11 metri.
Performanța sa, din acea seară magică de la Sevilla, este înscrisă în Cartea Recordurilor, dar și, pentru eternitate, în sufletele suporterilor roș-albaștri!
Steaua București își exprimă profundul regret și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!
Te vom păstra mereu în sufletele noastre, Helmut! Pentru noi, vei rămâne întotdeauna, "eroul de la Sevilla"!
Dumnezeu să te odihnească în pace!" a scris pagina de Facebook a clubului militar.
Dinamo și Rapid au transmis un mesaje de condoleanțe, după ce decesul rivalului istoric.
picture

Reactia lui Dinamo dupa decesul lui Duckadam

Credit imagine: From Official Website

picture

Reactia Raidului dupa decesul lui Duckadam

Credit imagine: From Official Website


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo