Horațiu Moldovan ar putea ajunge în Portugalia! Discuții pentru împrumutul internaționalului român
Publicat 09/01/2026 la 12:50 GMT+2
Horațiu Moldovan se pregătește să schimbe din nou echipa, după împrumutul eșuat de la Real Oviedo. Portarul aflat sub contract cu Ateltico Madrid a păsărit nou-promovata din La Liga, iar agenții săi caută o formație la care să poată bifa minute constant, cel puțin până la finalul sezonului.
Horațiu Moldovan
Credit imagine: Getty Images
Cariera lui Horațiu Moldovan a luat-o din nou pe o pantă descendentă. În urmă cu 6 luni, acesta era portarul titular al lui Sassuolo, echipă alături de care a câștigat ediția precedentă din Serie B. Italienii au decis să nu-l cumpere definitiv pe internaționalul român, astfel acesta a fost nevoit să-și caute o altă echipă pentru acestă stagiune.
Fostul goalkeeper al Rapidului a ajuns la nou-promovata din La Liga Real Oviedo, însă împrumutul său la formația asturiană s-a încheiat abrupt la jumătatea sezonului. Moldovan va reveni la Atletico, după un singur meci disputat pentru Oviedo, în Cupa Spaniei.
Portarul naționalei va fi doar "în trecere" pe Metropolitano, unde Diego Simeone nu are în plan să-l folosească în viitorul apropiat. Astfel, agenții portarului încearcă să găsească o echipă la care acesta să poată evolua regulat, cel puțin până la finalul sezonului.
Moldovan, posibil transfer în Portugalia
După ce săptămâna trecută s-a vorbit despre o posibilă mutare la Club Brugge, zilele acestea discuțiile cu formația lusitană Gil Vicente s-au intensificat, iar Moldovan ar fi mai aproape de un nou împrumut, de această dată în Portugalia.
Gil Vicente ocupă locul 4 în campionat, în spatele "balaurilor" Porto, Sporting și Benfica, dar în fața unei alte echipe mari, Braga. Formația antrenată de Cesar Peixoto ar fi singura cu care Moldovan negociază în acest moment, conform gsp.ro.
Moldovan ar putea să devină titular la Gil Vicente având în vedere că prima opțiune pentru poarta acestora, brazilianul Andrew, are oferte din Brazilia și ar fi pe picior de plecare, motiv pentru care conducerea clubului este în căutarea unui nou portar.
Două interviuri excepționale pe canalele Eurosport în weekend-ul următor. Arne Slot ne povestește cum a trăit primul sezon la Liverpool, sâmbătă de la ora 18.55 pe Eurosport 1. Mikel Arteta are ambiții uriașe și ne spune cum a readus-o pe Arsenal în lupta pentru primul loc din Premier League duminică de la ora 18.30 pe Eurosport 2. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo