Horațiu Moldovan pleacă prematur de la Real Oviedo! Ce se va întâmpla cu portarul român în această iarnă

Aventura la Real Oviedo nu a fost una de succes pentru Horațiu Moldovan, iar portarul va reveni la Atletico Madrid în această iarnă. Având în vedere că internaționalul român nu intră în planurile lui Diego Simeone, el va fi nevoit să își caute o nouă echipă la care să plece.

What I wore - Michel Salgado: "La Madrid, am avut grijă chiar și de Beckham sau McManaman"

Sursa video: Eurosport

Horațiu Moldovan a fost împrumutat de Atletico Madrid la Sassuolo și a contribuit la promovarea echipei în Serie A. El a fost titular incontestabil până aproape de finalul sezonului, ieșind din poartă abia după ce echipa italiană și-a asigurat promovarea. Totuși, internaționalul român nu a fost păstrat de formația italiană, astfel că s-a întors în Spania.
Deși chiar el anunțase că va fi prezent la Campionatul Mondial al Cluburilor, Horațiu Moldovan a fost lăsat în afara lotului, devenind evident că a devenit inexistent pentru Diego Simeone. După o perioadă de așteptare, a ajuns la un numitor comun cu Real Oviedo, fiind împrumutat până la finalul sezonului actual.
Era de așteptat ca Horațiu Moldovan să apere, dar nu a prins niciun minut în La Liga și a încasat patru goluri în unicul meci pe care l-a jucat în Cupa Regelui Spaniei, astfel că aventura sa la Real Oviedo este ca și încheiată.

Horațiu Moldovan și-a pus impresarul la treabă

Deși împrumutul lui Horațiu Moldovan are scadența pe 30 iunie, el va pleca de la echipă începând cu 1 ianuarie, conform GSP. Românul se va întoarce la Atletico Madrid, de unde va pleca din nou, rămânând de văzut dacă sub formă de împrumut sau definitiv.
"Pentru viitorul meu este mai bine să plec în iarnă și să-mi găsesc rapid o echipă unde să joc. M-am apucat să-mi fac bagajele", i-ar fi transmis Horațiu Moldovan impresarului său, potrivit sursei menționate mai sus.
Rămâne de văzut care va fi noua echipă a lui Horațiu Moldovan, el dorind neapărat să apere. Aproape sigur, românul speră că va putea fi prezent la barajul cu Turcia și nu mai vrea să piardă timpul la o formație unde nu evoluează.
În vârstă de 27 de ani, Horațiu Moldovan a fost legitimat la CFR Cluj, Hermannstadt, Voința Târgu Măgurele, Energeticianul, Ripensia Timișoara, Sepsi și UTA, înainte să ajungă la Rapid, echipă la care a bifat cea mai bună perioadă a carierei, apărând, între 2021 și 2024, în 113 meciuri și debutând la echipa națională.
La începutul anului 2024, Horațiu Moldovan a prins un transfer nesperat la Atletico Madrid, dar lucrurile nu au decurs conform planului și internaționalul român a bifat doar 28 de partide oficiale de atunci: 27 în tricoul lui Sassuolo și una singură la Oviedo.
Cotat la 2,2 milioane de euro pe Transfermarkt, Horațiu Moldovan are la activ 16 selecții în echipa națională.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo