Ianis Hagi evoluează la Rangers iar echipa pregătită de Steven Gerrard are până acum un sezon excelent, fiind lider în Scoția cu opt puncte avans, primind doar trei goluri după 14 partide.

Ianis este titular la Rangers și o prezență constantă la naționala României, însă recent el a mers din nou la naționala de tineret pentru a ajuta echipa lui Mutu să se califice la Euro 2021. Chiar dacă evoluția sa nu a fost una strălucită cu Danemarca, Ianis este încântat de faptul că tricolorii mici vor participa la un nou turneu final.

Romanian Liga I
Adrian Mutu a bătut palma cu CFR Cluj. Ardelenii îi vor plăti clauza de reziliere
PESTE 40 MINUTE

Ianis Hagi a dezvăluit când vrea să se retragă

„Nu s-a mai întâmplat în istoria României să ne calificăm de două ori la rând. Cred că fiecare știe ce s-a întâmplat după Campionatul 2019 și multă lume a avut de câștigat. Sunt mândru că am reușit să port banderola și numărul 10, mai ales la Națională. În legătură cu numele pe care îl port, este o presiune cu care m-am născut.

Lumea are așteptări de la mine și știu asta. Mereu am spus că sunt la început de carieră. Să dea Domnul să mai am cel puțin 15 ani de carieră”, a declarat Ianis Hagi pentru Aleph News.

Ianis are de gând, așadar să evolueze până la 37 de ani, cu un an în plus față de tatăl său, Gică Hagi, cel care s-ar retras din fotbal în 2001, la 36 de ani.

Ianis a vorbit și despre pandemia de coronavirus și felul în care aceasta l-a afectat.

„Nimic nu mă doboară mental. Am avut noroc să am antrenori buni până la această vârstă. Sunt așteptări mari, dar motivația și ambiția sunt foarte importante pentru mine.

Cu încredere și continuitate vom reuși. Mulți dintre noi nu am participat la campanie, mă refer la Tineret și tot am reușit să ne calificăm. Avem fapte în spatele nostru. Orice înfrângere, orice calificare pierdută este greu de digerat.

Mă antrenez mai mult de acasă. Noi, sportivii, trebuie să ne ferim. Este greu și pentru noi, dar și pentru suporteri. Suntem la fel de profesioniști și o să mergem mai departe”, a declarat el.

Fotbal
Veste teribilă! Astra Giurgiu riscă excluderea din Liga 1! Anunțul momentului
ACUM 8 ORE
Champions League
Premieră istorică! O femeie va arbitra un meci din Champions League, cu Ronaldo în prim-plan
ACUM 9 ORE