Ianis Hagi, decizie surprinzătoare în ultimele ore de mercato! Românul a cedat în disputa cu Rangers
Publicat 31/08/2024 la 09:22 GMT+3
Ianis Hagi a avut viitorul incert până în ultimele ore ale perioadei de mercato din această vară. Mijlocașul fusese trimis la echipa a 2-a a lui Glasgow Rangers și se pare că totul s-a datorat unei dispute financiare. În cele din urmă, românul a acceptat să semneze un nou contract, pe un salariu mai mic, și va continua la vicecampioana Scoției.
Ianis Hagi
Credit imagine: Eurosport
Ianis Hagi a traversat o perioadă tumultoasă în ultima lună. Deși a făcut un EURO decent cu naționala României, mijlocașul a fost trecut pe linie moartă de Glasgow Rangers și se părea că scoțienii vor să scape cu orice preț de el, trimțându-l să se antreneze cu echipa a 2-a. Rapid și FCSB și-au manifestat intenția de a-l aduce în Superliga, dar în niciun moment nu s-a pus problema de așa ceva.
Până în ultimele ore ale perioadei de mercato, viitorul lui Ianis era incert. Scoțienii de la Rangersnews.uk au făcut lumină în controversa dintre fotbalist și club. Concret, disputa a pornit de la faptul că Hagi avea o clauză prin care salariul său va crește la 7.000 de € pe lună în momentul în care va juca meciul 100 pentru clubul scoțian.
Ianis Hagi a semnat un nou contract și rămâne la Glasgow Rangers
Românul are deocamdată 99 de meciuri la Rangers, dar clubul i-a propus să renunțe la acea clauză. Inițial, mijlocașul a refuzat și de aceea nu a făcut pregătirea cu prima echipă.
Sursa citată notează că cele două părți au ajuns în cele din urmă la un acord și Ianis a semnat un nou contract, pe un salariu mai mic. Fotbalistul de 25 de ani era unul dintre cei mai bine plătiți jucători ai vicecampioanei Scoției, cu un venit anual de 1,3 milioane de €.
Odată ce diferendul dintre Ianis Hagi și Rangers s-a terminat, e de așteptat ca jucătorul să intre repede în programul primei echipei. Rangers va juca în acest week-end primul derby al sezonului cu Celtic, dar șansele ca Ianis să fie în lot sunt reduse. Totuși, el va reveni treptat în echipa condusă belgianul Philippe Clement.
În această toamnă Ianis Hagi ar putea juca împotriva celor de la FCSB, deoarece campioana României și Rangers se vor întâlni în Europa League.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo