Eurosport
Ianis Hagi, "desființat" în Scoția după ultima sa prestație la Rangers: "Mai lent, mai slab, mai în vârstă"
De
Publicat 20/08/2023 la 11:59 GMT+3
Glasgow Rangers, echipa unde se află Ianis Hagi, a jucat sâmbătă seara în Cupa Ligii Scoției și s-a calificat mai departe în detrimentul unei divizionare secunde. Mijlocașul român a fost introdus abia în repriza secundă, însă prestația sa nu a fost văzută cu ochi buni de cei de la Ibrox Noise, portalul grupării din Scoția.
Ianis Hagi
Credit imagine: Getty Images
Ianis Hagi încă nu își revine la forma sa din tricoul lui Rangers pe care o arăta înainte de accidentarea sa la ligamentele încrucișaste. De altfel, jucătorul român nici nu pare că se află în grațiile noului antrenor de pe Ibrox Stadium, Michael Beale, care nu l-a folosit deloc în calitate de titular până acum.
Rangers a jucat deja cinci meciuri oficiale, două în campionat, alte două în preliminariile Ligii Campionilor și cel mai recent gruparea din Scoția a disputat o partidă în Cupa Ligii Scoției. Dacă în precedentele patru dueluri, Ianis fusese folosit doar câteva minute, românul spera să fie cel puțin titular în meciul în care echipa sa a dat piept cu divizionara secundă Greenock Morton.
Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Ianis a fost introdus abia în minutul 57, fără să se facă remarcat.
Citește și:
Hagi, criticat în presa din Scoția după ultimul meci pentru Rangers
După meci, portalul echipei Glasgow Rangers, Ibrox Noise, a analizat situația incertă în care se află Ianis Hagi în Scoția. Presa din Marea Britanie nu îl vede bine pe mijlocașul român, care pare din ce în ce mai aproape de despărțirea de echipa sa actuală, un factor important fiind antrenorul său, Michael Beale, care pare că l-a scos pe român din planurile sale. Mai mult decât atât, jurnaliștii din Marea Britanie consideră că accidentarea lui Hagi care l-a ținut departe de teren preț de un an își spune cuvântul în prestațiile sale.
"Este mai lent, mai slab, mai în vârstă. Ianis gândește în mod clar la viteza jocului, dar corpul lui nu ține pasul. Și asta se întâmplă cu accidentările pe termen lung – jucătorul pierde ritmul echipei, coeziunea.
(n.r. Ianis Hagi) nu este jucătorul lui Michael Beale. A fost adus de Steven Gerrard. Iar Beale a înlocuit aproape întreaga echipă care a jucat anterior pentru Giovanni van Bronckhorst sau Gerrard. Nu-l privește pe Hagi ca pe omul său, nu se potrivește deloc profilului dorit de el și nici nu-l place prea mult", au scris scoțienii, citați de GSP.
Ianis a fost asociat cu mutări în diferite țări, însă momentan Rangers nu a primit nicio ofertă concretă pentru jucătorul de 24 de ani.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo