Nici în confruntarea cu modesta Waasland Beveren Ianis nu şi-a găsit loc printre titulari. Echipa sa a avut o prestaţie solidă în prima parte, când Bongonda, Onuachu şi Lucumi au dus rezultatul la 3-0.
În partea secundă, Genk nu a mai forţat, iar tehnicianul Wolf i-a dat o şansă şi lui Ianis Hagi, în ultimele 20 de minute. Intrat în teren de un minut, internaţionalul nostru a executat perfect un corne, coechipierul său Berge marcând simplu şi ducând scorul la 4-0. Pe final, oaspeţii au reuşit golul de onoare prin Vukotic.
A fost a 4-a pasă decisivă a lui Ianis la campioana Belgiei, pentru care a şi înscris de trei ori. Grație victoriei, Genk a urcat pe 7 în clasament, dar e la 14 puncte distanță de liderul Club Brugge, care are și două meciuri mai puțin disputate.
Scottish Premiership
Ianis Hagi s-a întors în Scoția! Care este starea fotbalistului după primele antrenamente
IERI LA 14:59

Jurnaliştii belgieni l-au pus pe Ianis Hagi pe lista decepţiilor

Campioană în Belgia, Genk a căutat să se întărească în vederea participării în Champions League. Astfel, oficialii clubului au cheltuit sume foarte mari pentru un club de talia lui Genk, însă rezultatele sunt departe de a fi cele ideale.
Ianis Hagi a jucat în puţin peste 30% din minute, astfel că, deşi are un potenţial important, e foarte departe de aşteptări.
"Se aștepta mai mult din partea lui Ianis Hagi”, notează voetbalnieuws.be, care l-a inclus pe o listă a transferurilor ratate, alături de Paul Onuachu şi Patrik Hrosovsky
Marea dezamgăire a sezonului pentru Genk e Théo Bongonda, atacant pe care s-a plătit o avere: 7 milioane de euro. Atacantul a înscris un singur gol, nereuşind să îşi facă loc printre titulari decât foarte rar.

Ianis Hagi vrea să fie împrumutat

Internaţionalul nostru şi-a pierdut răbdarea şi le cere oficialilor clubului să fie măcar împrumutat, în iarnă, dacă nu primeşte şanse să joace.
După ce Mazzu a fost înlocuit pe banca lui Genk, se părea că soarele şi-a întors faţa spre Hagi Jr, în condiţiile în care noul tehnician, Hannes Wolf, e cunoscut drept un antrenor care mizează foarte mult pe tineri.
Dar Ianis evoluează şi mai puţin decât în mandatul precedentului antrenor, iar răbdarea lui e întinsă la maximum. Hagi Jr ştie că nu poate să progreseze fără a evolua şi, potrivit presei din Belgia e extrem de interesat de un împrumut, în timpul perioadei de mercato din iarnă. Probabil că singura variantă reală pentru tânărul fotbalist e Viitorul, acolo unde ar avea postul de titular asigurat şi ar primi din nou încredere, după o perioadă extrem de dificilă.
Ianis a fost cumpărat de Genk în vara acestui an cu 4 milioane de euro de la Viitorul Constanța. Pentru Ianis este a doua echipă din străinătate, după eșecul de la Fiorentina.
Hagi Jr mai are contract cu Genk până în iunie 2024, dar belgienii nu par să ia în calcul să îl transfere definitiv la altă formaţie. Totuşi, varianta unui împrumut stă în picioare, mai ales dacă Hannes Wolf nu îl va vedea o soluţie pe termen scurt şi mediu.
Fotbal
Rădoi a anunțat convocările preliminare pentru dubla cu Germania și Armenia. Revenire după 2 ani
17/09/2021 LA 10:46
Europa League
Leicester - Napoli 2-2, în meciul serii din EL. Rezultatele din Europa League și Conference League
16/09/2021 LA 21:01