Într-un interviu acordat astăzi publicației Corriere della Sera, Aleksander Ceferin a vorbit despre ideea unei Cupe Mondiale la fiecare doi ani. Președintele UEFA a spus că, având în vedere numeroasele voci care s-au opus, oficialii fotbalului mondial ar fi decis să abandoneze proiectul.
"Nu mai este pe masă. Toată lumea era împotrivă. Cupa Mondială la fiecare 4 ani este o idee foarte bună", a punctat Ceferin, citat de Eurosport Franța.
Printre susținătorii proiectului unui Campionat Mondial din doi în doi ani s-a numărat Arsene Wenger, în timp ce Asociația Mondială a Ligilor Profesionale de Fotbal a criticat ideea, spunând că "ar dăuna economiei fotbalului și sănătății jucătorilor".
Romanian Liga I
Reghecampf, dorit de echipe din zona arabă! Care e situația antrenorului de la Universitatea Craiova
ACUM 17 MINUTE
La rândul său, Comitetul Olimpic Internațional a fost, de asemenea, împotriva unei Cupe Mondiale bienale, la fel ca CONMEBOL, Confederația Sudamericană de Fotbal.
Citește și:

Ce efecte economice ar avea o Cupă Mondială bienală

Federația internațională de fotbal a militat în ultimele luni pentru organizarea unei Cupe Mondiale la fiecare doi ani, în loc de patru ani, ca în prezent. Potrivit studiului realizat de firma de consultanță Oliver & Ohlbaum, această reformă a Cupei Mondiale, propusă de FIFA, ar putea avea consecințe economice grave pentru federații.
"Adăugând pierderile de venituri centralizate (drepturile media pentru calificările europene și Liga Națiunilor, difuzarea EURO) și sursele de venit precum biletele și sponsorizările, veniturile federațiilor naționale europene ar putea scădea cu 2,5 până la 3 miliarde euro într-un ciclu de patru ani", scrie UEFA.
De asemenea, studiul evidențiază impactul pe care l-ar avea această modificare asupra programului și a încărcăturii fizice și psihice pentru jucători. "Obiectivul anunțat, de reducere a calendarului, este în contradicție cu dublarea turneelor majore, care ar duce la încheierea fiecărui sezon cu o Cupă Mondială sau un turneu continental. Turneele de o asemenea intensitate nu pot fi repetate în fiecare an fără creșterea epuizării fizice și psihice a jucătorilor."
Prin creșterea numărului de turnee majore și reducerea numărului de meciuri de calificare, jucătorii cu programul cel mai încărcat ar juca și mai mult, în timp ce toți ceilalți ar juca și mai puțin, relevă studiul.
În plus, o Cupă Mondială bienală ar avea un impact și asupra fotbalului feminin, "pentru că marile turnee nu ar mai beneficia de exclusivitatea calendarului", pentru a ieși în evidență, ceea ce ar avea "efecte negative în ceea ce privește expunerea și interesul suporterilor și mass-media", iar turneele pentru echipele naționale de tineret ar trebui, de asemenea, revizuite "din cauza îngustării ferestrelor internaționale disponibile".
Liga
Barcelona își poate aduce întăriri de la o rivală din La Liga! Jucătorii care i-au fost oferiți
ACUM O ORĂ
Europa League
Gică Hagi, spectator de lux la finala Europa League! Ce a făcut după ce a ajuns la Sevilla
ACUM 2 ORE