Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Imaginea decăderii. În ce stare deplorabilă a ajuns stadionul pe care FCM Bacău a scris istorie în fotbalul românesc

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 23/12/2021 la 16:20 GMT+2

FCM Bacău a dispărut de mult din peisajul fotbalului românesc de prim rang, iar Stadionul Municipal a ajuns într-o stare deplorabilă. Lipsa totală de interes din partea autorităților locale au trasformat arena pe care altădată se jucau meciuri de cupe euopene într-un loc care seamănă mai mult cu o pădure neîngrijită. Imaginile surprinse de pe arena din orașul lui Bacovia vorbesc de la sine.

În ce stare deplorabilă a ajuns stadionul pe care FCM Bacău a scris istorie

Credit imagine: facebook

Articol scris de Daniel Ișvanca și Tiberiu Munteanu
Cântece, bucurie, atmosferă de sărbătoare și un oraș colorat în galben-albastru. Așa arăta Bacăul în ziua în care echipa fanion a orașului avea meci în prima ligă de fotbal a României, fără să ținem seamă de faptul că numele adversarului poate nu era unul sonor, pentru că atunci când era, stadionul era neîncăpător și deși cifrele spuneau "doar" 17500 de spectatori, acestea mințeau, pentru că nici pe scările de acces nu aveai pe unde trece.
În ce stare deplorabilă a ajuns stadionul pe care FCM Bacău a scris istorie
Pentru cei mai tineri par povești, însă fenomenul FCM Bacău a fost unul de mare amploare, în special în perioada în care echipa termina în primele 5 și era un adversar de temut pentru cluburile din capitală. Sunetul tobelor, al scăndărilor și delirul cu care cântau suporterii se auzeau dintr-un capăt în altul al orașului și îți ridicau părul pe mâini, indiferent dacă erai sau nu microbist, cu toate că era greu să nu fii.
Ba mai mult, la vremea aceea, din județul Bacău mai aveam o echipă în prima divizie, pe FC Onești, iar în liga secundă o aveam pe Petrolul Moinești, iar făcând o comparație cu momentul actual, Bacăul are 3 echipe în liga a treia și niciuna nu se ridică la așteptările unui oraș care cândva trăia prin fotbal. Clubul municipalității, CSM Bacău, este locul 9 din 10 în seria 1, CS Aerostar Bacău e pe poziția a 6-a din 10 în seria 2, aceeași serie unde se află și AFC Dinamo Bacău, care e pe penultimul loc. Toate astea în dauna faptului că județul Bacău este pe locul 2 la nivel național la numărul de cluburi private de fotbal juvenil, deși infrastructura sportivă dedicată lor este una extrem de precară.

Stadionul pe care FCM Bacău a scris istorie e în paragină

Acele vremuri au apus, însă soarta pe care avea s-o aibă echipa și mai ales arena din inima Moldovei, nu și-o putea imagina nici cel mai îndârjit adversar. Sub ochii unor autorități pasive și lipsite de interes, totul s-a ruinat, la propriu, în cel mai crunt mod. Cândva o bijuterie pe care jucaseră Arsenal Londra, Werder Bremen sau chiar Galatasaray-ul antrenat de Mircea Lucescu, a ajuns un loc părăsit, un loc dezolant, o paragină în care parcă niciodată nu s-ar fi petrecut nimic special, o imagine demnă de cea mai sumbră poezie de-a lui Bacovia.
În ce stare deplorabilă a ajuns stadionul pe care FCM Bacău a scris istorie
Această moarte subită a lăsat în urmă multe amintiri, iar la fața locului, în prezent, printre straturile de mucegai și praf, am găsit documente din anii '90 și 2000, casete de joc, legitimații ale foștilor fotbaliști și chiar contracte de muncă. O întreagă istorie, e ca un muzeu, însă unul la care intri printre buruieni, prin găuri din zid și uși putrezite. Acte de la Federația Română de Fotbal, de la UEFA, chitanțe și facturi, oferte de la furnizori de echipamente, dosare și fișe medicale ale jucătorilor, toate încă zac sub bucăți de tavan dărâmate, iar pe lângă mirosul de mucegai, se simte și un iz de nepăsare. Munca multor oameni era strâns legată de activitatea stadionului și a echipei de fotbal, însă nici asta nu a mai contat. Probabil interesele imobiliare pentru acele hectare de teren din zona centrală a orașului au avut o mult mai mare însemnătate.

Dezastru pentru stadionul din Bacău în ultimii 8 ani

Stadionul din Bacău a mai avut parte de "renovări", însă nu în ultimii 8 ani și mai mereu a fost vorba de chestiuni minore, cum s-a întâmplat și la acel moment zero, când s-au abandonat lucrările la refacerea suprafeței de joc. E totuși o chestiune de timp până când totul va fi dărâmat, fie de buldozere printr-o acțiune oficială a primăriei, vizând un anume scop, fie prin simpla trecere a timpului și prin accentuarea stadiului de degradare. Cert e că băcăuanii își doresc să vadă din nou fotbal la ei în oraș, să existe o pistă de lansare pentru tinerii sportivi și să redevenim un pol important în fotbalul românesc.
În ce stare deplorabilă a ajuns stadionul pe care FCM Bacău a scris istorie
Am avut nume mari pentru fotbslul românesc aici, precum Cătălin Cursaru, Marius Croitoru, Florin Lovin, Andrei Cristea, Cristian Ciocoiu, Gică Burleanu, Emerich Dembrovschi, Radu Ciobanu, Giani Căpușă sau un titular actual din cadrul formației campioane și al echipei naționale, Andrei Burcă, semne că Bacăul producea și creștea jucători de mare valoare și cu toate că nu era un club cu un vast palmares, era o adevărată pepinieră de fotbaliști pentru cluburile cu pretenții. Culmea, ultimul enumerat, campion cu CFR Cluj, s-a făcut remarcat pe terenul de fotbal de la Letea, acolo unde în urmă cu un an s-a montat un spital modular care a distrus gazonul, fără ca acesta să găzduiască vreun pacient.
În ce stare deplorabilă a ajuns stadionul pe care FCM Bacău a scris istorie
Speranțe au tot fost și încă mai sunt, mai ales după ultimul anunț al conducerii municipalității, contractându-se, în vederea unui studiu de fezabilitate pe actuala locație, poate cea mai bună firmă de proiectare de stadioane din România. DICO & Țigănaș, societate din Cluj-Napoca care are un portofoliu impresionant cu "Ion Oblemenco" din Craiova, Cluj Arena, "Arcul de Triumf" din București și noua arenă din Târgiu Jiu.

FCM Bacău, doar o amintire frumoasă

Patru luni va dura realizarea acestui studiu, pentru a căuta cele mai fiabile modalități prin care se va putea reconstrui un stadion multi funcțional cu o capacitate de aproximativ 15-20 de mii de locuri, după spusele actualului primar. De menționat că este al treilea studiu DALI din ultimii ani, fostul primar comandând și el unul, iar predecesorul său de asemenea a comandat unul, însă acestea n-au avut continuitate, iar banii au fost risipiți și stadiul de degradare s-a tot accentuat de la lună la lună și de la an la an.
În ce stare deplorabilă a ajuns stadionul pe care FCM Bacău a scris istorie
Așadar, urmează ca în primăvara lui 2022 să existe un proiect, să se estimeze costurile și să se caute surse de finanțare, un parteneriat public-privat fiind, cel mai probabil, modalitatea cea mai utilă pentru a putea avea o finanțare continuă și sigură. Totodată, termenul de începere al lucrărilor, înaintat cu scop estimativ, ar fi septembrie 2022, iar în funcție de societatea care va câștiga licitația, inaugurarea s-ar putea face cel mai devreme în 2025.
Fotbalul românesc de asta are nevoie, de echipe de tradiție, de cluburi iubite și de rivalități care să stârnească ambițiile tuturor jucătorilor români, însă toate acestea nu sunt posibile fără o infrastructură sportivă corespunzătoare!
Ne e dor de tine, FCM!
În ce stare deplorabilă a ajuns stadionul pe care FCM Bacău a scris istorie
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo