În cursul nopții de marți spre miercuri, un incendiu a izbucnit în interiorul bazei FCSB, din Berceni, la un bloc de apartamente. Totul a plecat de la o garsonieră, iar flăcările au distrus alte două locuințe.

Incendiu în Berceni, în interiorul complexului bazei FCSB

Potrivit ISU, citați de Mediafax, s-au raportat o victimă și două persoane rănite. Din complex au fost evacuate 50 de persoane, înainte ca pompierii să intervină.
Romanian Liga I
Dan Petrescu, prima reacție după Rapid – CFR Cluj 2-0: "Sunt foarte surprins, o să am o discuție!"
ACUM 2 MINUTE
"Incendiul de la etajul 1 s-a desfășurat în 3 camere, pe o suprafața de aproximativ 100 mp. Am intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de salvare de la înălțime, de descarcerare, şi 3 echipaje de prim ajutor unul fiind de terapie intensivă mobilă.
Victime: o persoană carbonizată decedată, două persoane care au solicitat prim ajutor fără transport la spital. Cauza incendiului e în curs de stabilire. Camerele erau stil garsonieră, locuite, s-au evacuat aproximativ 50 de persoane până la sosirea echipajelor", a declarat căpitanul ISU Bucureşti-Ilfov, Milcă Niculae, pentru sursa citată.
Momentan nu se cunosc cauzele incendiului, făcându-se încă mai multe cercetări pentru a se stabili de la ce a pornit totul.
Din câte se pare, baza FCSB (7 terenuri, spații de cazare pentru jucători, sală de mese, săli de sport și de conferință) nu a fost afectată. Baza roș-albaștrilor a fost inaugurată în 2016 și în ea s-au investit peste 500.000 de euro.
Romanian Liga I
Ciprian Deac, vehement după Rapid – CFR Cluj 2-0: "Să ne dăm câteva palme, să ne trezim!"
ACUM 16 MINUTE
Romanian Liga I
Rapid obține prima victorie în Liga 1 după 5 etape! CFR Cluj, învinsă grație unei duble a lui Bălan
ACUM 42 MINUTE