Fundașul central al lui Juventus, Daniele Rugani, a fost testat pozitiv pentru noul virus COVID-19. Campioana Italiei, Juventus Torino, a anunțat, miercuri, că fundașul central Daniele Rugani a fost testat pozitiv pentru coronavirus. Juventus U23 a jucat cu o lună în urma împotriva clubului Pianese, cu câteva zile înainte ca jucătorii și antrenorul acestei formații să fie testați pozitiv.
După anunțul celor de la Juventus potrivit căruia Daniele Rugani a fost testat pozitiv pentru COVID-19, FC Internazionale anunță că toate activitățile competiționale sunt suspendate până la o dată ulterioară. Clubul urmează acum pașii în conformitate cu procedurile necesare – comunicat Inter
Fotbalistul Daniele Rugani a fost testat pozitiv la COVID-19, însă e asimptomatic (nu prezintă simptome). Juventus respectă întocmai procedura de izolare a fotbalistului în carantină. De asemenea, se fac investigații pentru a vedea care sunt persoanele care au intrat în contact cu Rugani – comunicat Juventus
Fotbal
Dan Petrescu, explicații pentru eșecul din Cupa României: "Cei care fac tragerea să se gândească"
ACUM 3 ORE
Juventus și Inter s-au întâlnit în etapa a 26-a din Serie A pe Allianz Stadium, pe 8 martie. Băieții lui Sarri s-au impus, scor 2-0, prin golurile marcate de Ramsey și Dybala.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Fotbal
CFR Cluj, OUT în "16-imile" Cupei României! CSU Craiova merge în optimi! Rezultatele zilei
ACUM 3 ORE
Premier League
"E în ADN-ul echipei mele!" Tuchel, avertisment pentru Guardiola înainte de Chelsea – Man City
ACUM 5 ORE