Inter Miami doboară recordul de puncte într-un singur sezon în MLS. Messi, al doilea hat-trick în 5 zile

Inter Miami a câștigat azi-noapte în MLS cu 6-2 meciul contra celor de la New England Revolution, iar Lionel Messi a făcut din nou show, izbutind al treilea hat-trick în decurs de doar 5 zile.

Messi zeigt sich in Torlaune

Credit imagine: SID

În urmă cu doar patru zile, Leo Messi dezmembra de unul singur naționala Boliviei, marcând un hat-trick şi trecându-şi în cont două pase decisive în victoria Argentinei, scor 6-0, din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.
Întors la echipa de club, argentinianul a marcat din nou trei goluri azi-noapte, în succesul 6-2 obținut de Inter Miami pe teren propriu în compania celor de la New England Revolution.
Grație celor șase reușite, Inter Miami a doborât recordul de puncte într-un singur sezon de MLS, ajungnd la borna 74.

Messi a făcut spectacol noaptea trecută în MLS din postura de rezervă

New England Revolution a deschis scorul în minutul 2 și a condus cu 2-0 după doar 34 de minute. Messi și compania au revenit însă în joc, iar dubla lui Luis Suarez, venită până la pauză, a restabilit egalitatea pe tabelă.
Benjamin Cremashchi a marcat golul de 3-2 pentru Inter Miami, care a întors soarta partidei în acel moment, iar legendarul Leo Messi, venit de pe bancă, s-a dezlănțuit pe final, reușind un hat-trick, al doilea în decurs de doar 5 zile.
Grație acestor reușite, Messi a ajuns la 19 goluri marcate în acest sezon, în timp ce în total echipa sa are 79.
Impactul lui Messi la clubul din MLS este unul uriaș. Când Inter Miami semna contractul cu aregentinianul, echipa era pe ultimul loc în MLS, pe poziția 29.
18 luni mai târziu, Messi are 34 de intervenții decisive (goluri și assisturi) în 22 de partide, a câștigat titlul alături de echipa sa, Inter Miami are cele mai multe puncte din istoria campionatului și s-a calificat la o nouă Cupă Mondială a cluburilor.



Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo