Portugalia, victorie cu nervi cu Chile înainte de Cupa Mondială! Germania a câștigat în fața reprezentativei SUA

Cupa Mondială 2026 se apropie cu pași repezi, iar în această seară mai multe echipe calificate la turneul final au avut programate meciuri de pregătire. Printre protagonistele serii s-au numărat Portugalia, care a câștigat duelul cu Chile, și Germania, care s-a impus cu 2-1 în fața reprezentativei Statelor Unite ale Americii.

Prezentarea echipelor de la Cupa Mondială 2026 - Portugalia

Sursa video: SNTV

Mai sunt doar câteva zile până începe Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada, iar în această săptămână multe dintre echipe calificate la turneul final au avut programate meciuri de pregătire. Câteva dintre ele au intrat pe teren în această seară.
Printre formațiile care au jucat astăzi s-a remarcat Portugalia, care a obținut o victorie pe teren propriu, scor 2-1, în fața reprezentativei statului Chile. Toate golurile partidei au fost înscrise în repriza secundă.
Prima parte a meciului a fost marcată de nervi și de eliminările lui Rafael Leao și Ivan Roman. Cei doi fotbaliști s-au împins de mai multe ori și, până la urmă, lusitanul l-a lovit cu pumnul pe adversarul său, care a căzut pe teren.
După incidentul care a avut loc în prelungirile primei reprize, arbitrul nu a stat pe gânduri și le-a arătat câte un cartonaș roșu ambilor jucători, care nu s-au mai întors de la cabine după pauză.
În repriza a doua, Goncalo Guedes și Bruno Fernandes au înscris pentru Portugalia, iar Lucas Cepeda a stabilit scorul final, în minutul 90+2, fără a mai putea influența însă soarta meciului.

Germania, victorie cu SUA înainte de Cupa Mondială 2026

Într-un alt amical din această seară, Germania s-a impus cu scorul de 2-1 în fața echipei Statelor Unite ale Americii, într-o partidă disputată pe Soldier Field din Chicago.
Kai Havertz a deschis scorul încă din minutul 2, după o pasă venită de la Joshua Kimmich, iar gazdele au egalat cu câteva minute înainte de pauză după ce Antonee Robinson a trimis un șut puternic, din afara careului.
Leroy Sane a adus victoria nemților după ce a marcat în minutul 57, în urma unui assist al lui Havertz, iar echipa lui Julian Nagelsmann va merge la Cupa Mondială cu două victorii în amicalele din această perioadă (a câștigat și cu Finlanda, scor 4-0).
Alte rezultate de azi din amicalele echipelor calificate la Cupa Mondială 2026:
  • Paraguay - Nicaragua 4-0
  • Puerto Rico - Arabia Saudită 0-3
  • Canada - Irlanda 1-1
  • Belgia - Tunisia 5-0
  • Panama - Bosnia și Herțegovina 1-1
  • Elveția - Australia 1-1

Grupele de la Cupa Mondială din 2026

Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, Bosnia și Herțegovina
Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
Grupa D: Statele Unite, Australia, Paraguay, Turcia
Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curaçao
Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Capul Verde
Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia, Irak
Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Republica Democratică Congo
Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana

Calendarul Cupei Mondiale 2026

  • Faza grupelor: 11-27 iunie
  • 16-imi: 28 iunie - 3 iulie
  • Optimi: 3-7 iulie
  • Sferturi de finală: 9-12 iulie
  • Semifinale: 14-15 iulie
  • Play-off pentru locul trei: 18 iulie
  • Finala: 19 iulie
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo