INTERVIU | Alex Băluță și aventura frumoasă din SUA! "O șansă unică și o experiență de neuitat"
Alex Băluță a evoluat în a doua parte a anului în MLS, la Los Angeles FC. Acum, după finalul experienței la formația din California, internaționalul român a fost de acord să ofere un interviu pentru Eurosport, el vorbind, printre altele, despre aventura în Statele Unite ale Americii și dorința de a continua să joace în MLS, urmând să fie cu ochii pe draftul organizat pe 11 și 17 decembrie.
Alex Băluță (sursă: pagina de Instagram a lui Alex Băluță)
Credit imagine: Instagram
Alex Băluță a început cum nu se poate mai bine anul 2025, marcând cum nu se poate mai bine în poarta celor de la Lyon, reușita semnată de el a fost prima după șapte ani în primăvara europeană a unui jucător legitimat la FCSB. A urmat al doilea titlu consecutiv câștigat de Băluță și transferul la Los Angeles FC, mutare parafată la finalul lunii august.
Plecarea în Statele Unite ale Americii a însemnat pentru Alex Băluță prima aventură în afara Europei și, până la sfârșitul sezonului de MLS, a bifat o prezență în tricoul echipei din California, el anunțându-și despărțirea de Los Angeles FC în urmă cu doar câteva zile.
Acum, Alex Băluță a fost de acord să ofere un interviu pentru Eurosport. Internaționalul român ne-a povestit, printre altele, despre experiența frumoasă în tricoul echipei din California și dorința de a continua în MLS, el urmând să intre în draftul de la mijlocul lunii decembrie.
L-am întrebat pe Alex Băluță și despre șansele României de calificare la Campionatul Mondial și el este de părere că selecționata pregătită de Mircea Lucescu poate să treacă de Turcia în semifinala barajului.
Interviul cu Alex Băluță
Eurosport: Alex, cum de ai luat decizia să pleci în SUA?
Alex Băluță: Am așteptat destul de mult. Cât timp am stat acasă, a trebuit să mă pregătesc individual, să mă antrenez în fiecare zi ca să îmi mențin forma sportivă. A apărut oferta asta, a fost totul rapid și m-am hotărât să vin, nu aveam cum să refuz o asemenea oportunitate. Nu am avut nici mult timp de gândire, a fost totul din scurt, pentru că în trei zile se încheia perioada de transferuri.
Am zis că este o șansă de care trebuie să profit și am și dat răspunsul pe loc, am fost de acord să vin. Știam și ce jucători sunt aici, știam că e un nivel destul de bun, MLS a crescut mult în ultimii ani prin superstarurile care au ajuns aici. Normal că am acceptat să vin și a rămas doar să rezolv cu viza, a fost un proces mai lung, nu a fost ușor deloc. A fost grea așteptarea, dar a meritat.
E: Cum ai caracteriza experiența în SUA?
A.B.: A fost o oportunitate unică. Într-adevăr, aveam multe așteptări înainte să vin, mi-am făcut multe scenarii în cap, nu s-au și întâmplat, dar a fost și de înțeles situația în care mă aflam. Echipa era deja sudată după 30 de meciuri, urma play-off-ul, am înțeles și mi-am dat seama din anumite antrenamente că este foarte greu ca eu să primesc șanse să joc, chiar dacă m-am antrenat destul de bine în fiecare zi, am încercat să mă ridic la nivelul lor și am și reușit.
Mi-a trebuit o perioadă de tranziție, pentru că nici fusul orar și nici temperatura nu au fost atât de agreabile la început. Era normal să resimt lucrurile astea, dar a meritat pe deplin, mi-a plăcut absolut tot ce s-a întâmplat aici și am avut ce învăța din fiecare zi pe care am petrecut-o aici.

Alex Băluță (sursă: pagina de Instagram a lui Alex Băluță)
Credit imagine: Instagram
E.: Ce diferențe majore ai observat între fotbalul SUA și cel din România?
A.B.: Sincer, nu am apucat să simt prea mult intensitatea. Din antrenamente mi-a fost greu să fac o comparație, dar, din punct de vedere al organizării și al calității jucătorilor, pot spune că se greșea foarte puțin la antrenamente. Fiecare își îndeplinea sarcinile pe deplin, nu aveai libertate în antrenament, fiecare era 100% și simțeai că era exact ritmul de la meci.
Atmosfera a fost foarte bună, antrenamentele erau intense și scurte. A fost diferit față de ce făceam în țară, știai ce aveai de făcut la meci, fiecare își respecta sarcinile și nici rezultatele nu au fost întâmplătoare. Ceea ce făceau la antrenamente se întâmpla și la meci.
E: Ai anumite regrete după experiența aceasta?
A.B.: Nu am niciun regret. Începusem să prind încredere, căpătasem o formă foarte bună la antrenamente și cu toții mă încurajau. Vorbeau foarte frumos despre mine în fiecare zi, toți au fost alături de mine, de la colegi și până la staff și conducere. Poate astea m-au făcut să am așteptări mari, dar mi-a plăcut tot ce am întâlnit, foarte civilizați cu toții, foarte organizați, politicoși, veneai cu o stare bună la antrenament și făceai totul cu o plăcere de care îmi era dor și care mi-aș dori să se întâmple peste tot, să fie aceeași stare de bine.
Îmi pare rău că nu am reușit să joc mai mult și să îmi pun calitățile în slujba echipei. Acesta ar putea fi, poate, un mic regret, că nu am reușit să prind mai multe minute pentru a demonstra că pot rămâne în SUA.
E: Îți dorești să rămâi în SUA?
A.B.: Da! Sincer, da! Îmi doresc, acum să vedem, în decembrie va fi draftul acela, orice echipă îmi poate prelua opțiunea de prelungire pe un an de zile. Rămân optimist și pozitiv, pentru că dacă alte echipe îi vor contacta pe cei de aici, sunt sigur că mă vor recomanda cu plăcere și nu au decât vorbe de laudă la adresa mea.
E: Ai avut un an foarte interesant. Întâi de toate, ai reușit să marchezi singurul gol al FCSB-ului în primăvara europeană din ultimii șapte ani și, mai apoi, ai bifat prima ta experiență ca fotbalist în afara Europei. Tu cum ai descrie anul 2025?
A.B.: Am încercat să rămân cu lucrurile pozitive, deși nu a fost un an așa cum mi l-aș fi dorit. Am avut o perioadă foarte lungă în care nu am jucat și a trebuit să rămân cu picioarele pe pământ, să găsesc cât de cât echilibru mental, asta face diferența în sport. Mă bucur din suflet că am fost sănătos și că nu am avut parte de accidentări. Am reușit să am continuitate și să nu cedez. Au fost multe lucruri bune, cum ai spus și tu, golul contra lui Lyon, primul din cariera mea în Europa League, apoi al doilea campionat consecutiv cu FCSB și, apoi, acest transfer în America, care a fost cea mai frumoasă surpriză, ca un vis.
Uite, dacă ești corect cu tine și respecți fotbalul, atragi toate lucrurile astea și am simțit că trebuie să vină ziua asta. Chiar dacă nu am prelungit contractul, a fost o șansă unică și o experiență de neuitat, am avut doar de câștigat din asta.

Golul marcat de Alex Băluță în meciul cu Lyon
Credit imagine: Getty Images
E: Pentru naționala României urmează barajul de calificare la Campionatul Mondial. Cum vezi tu disputa cu Turcia și șansele de ajungere la turneul final?
A.B.: Am fost destul de optimist în preliminarii și le-am ținut pumnii băieților. Chiar dacă am ieșit din circuitul naționalei, am fost tot timpul cu sufletul alături de ei și i-am încurajat de acasă. Am avut șanse mari, îmi pare rău că nu am profitat, dar încă mai avem o șansă și este destul de accesibilă. Și turcii se află într-un moment în care sunt dornici să se califice, cred că va fi un meci destul de echilibrat, dar avem șanse destul de mari!
Am arătat în destule meciuri că ne putem dezlănțui și putem arăta și noi că avem echipă să ne calificăm. Cu siguranță, lucrurile se schimbă la baraj, miza este foarte mare, pot doar să le urez succes, mai mult nu sunt în măsură să spun.

Alex Băluță (sursă: pagina de Facebook a echipei naționale)
Credit imagine: Facebook
Îi mulțumim lui Alex Băluță pentru interviul acordat și îi urăm mult succes pe mai departe!
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)