Fostul campion mondial a trecut prin momente extrem de dificile în această săptămână. Inițial, Maradona a fost internat în spital din cauza unor simptome specifice anemiei și dezhidratării. După câteva analize mai amănunțite însă, medicii au descoperit că "El Pibe de Oro" avea un cheag de sânge pe creier.
Leopoldo Luque, medicul său personal, a asigurat imediat pe toată lumea că intervenția chirurgicală nu este complicată, ci este mai degrabă una de rutină. Specialistul a avut dreptate, iar Maradona a fost operat cu succes în mai puțin de o oră și jumătate.
Maradona va mai rămâne câteva zile internat. Între timp, fanii din Argentina s-au adunat în jurul clinicii Olivos, pentru a-l susține pe idolul lor.
Premier League
Cum va arăta Manchester City în sezonul viitor și ce impact va avea transferul lui Haaland
ACUM 7 ORE

Prima întrebare a lui Maradona, când s-a trezit după operație

Potrivit Mundo Deportivo, Maradona ar fi pus o întrebare surprinzătoare după operație, când s-a trezit din anestezie. Sursele apropiate fostului campion mondial au dezvăluit că "El Pibe de Oro" a vrut să afle prima oară care a fost rezultatul ultimului meci disputat de River Plate.
Curiozitatea lui Maradona vine în contextul în care este deja arhicunoscută dragostea lui pentru marea rivală Boca Juniors, pentru care a evoluat 3 sezoane de-a lungul carierei.
Maradona a primit răspunsul dorit, aflând că River a pierdut cu 3-1 în fața lui Banfield, în prima etapă din Cupa Ligii Argentinei.
Explicația întrebării actualului antrenor de la Gimnasia de La Plata a venit la scurt timp după aceea. Maradona vorbise înainte cu tehnicianul lui River Plate, Marcelo Gallardo, care i-a transmis un mesaj de susținere superb.

Messi, mesaj superb pentru Maradona

Printre cei care l-au încurajat pe Maradona în ultimele zile se numără și Lionel Messi, starul Bracelonei:
"Diego, îți transmit toată puterea din lume! Familia mea și cu mine sperăm să te vedem cu bine cât mai curând. Te îmbrățișez din inimă!", a scris Messi, pe contul său de Instagram.
Campion mondial în 1986, Diego Maradona a înscris 34 de goluri în 90 de partide jucate pentru Argentina. El a evoluat la patru ediții ale Cupei Mondiale: Spania 1982, Mexic 1986 (campion), Italia 1990 (vicecampion), SUA 1994.
https://i.eurosport.com/2020/11/03/2927919.jpg
Liga
Ce opțiuni mai are Real Madrid pentru postul de atacant după ce a rămas fără Mbappe și Haaland
ACUM 14 ORE
Liga Campionilor UEFA
Benzema, după ce Mbappe a refuzat Real Madrid: "Nu e momentul să vorbim despre lucruri mărunte"
ACUM 15 ORE