Tricolorii au așteptat în zadar meciul de duminică împotriva norvegienilor. Scandinavii au fost blocați pe aeroportul din Oslo din cauza pandemiei de coronavirus și nu au mai reușit să decoleze deloc până la urmă. În urma acestui eveniment, UEFA a anulat meciul programat duminică, iar băieții lui Mirel Rădoi urmează a câștiga acest duel la "masa verde". Acum, înaintea meciului cu Irlanda de Nord, tricolorii au mai primit o veste bună.
Căpitanul obişnuit al echipei Irlandei de Nord, Steven Davis, a părăsit lotul pentru meciul cu România din cauza unor "probleme personale", a anunţat, marţi, Federaţia de fotbal de la Belfast pe site-ul său oficial, astfel că adversarii noștri de miercuri nu se vor putea baza pe unul dintre cei mai valoroși jucători ail or.

România a scăpat de cel mai periculos adversar al Irlandei de Nord

Romanian Liga I
#BREAKINGNEWS | Dan Petrescu nu merge la națională! Ce a anunțat antrenorul lui CFR Cluj
IERI LA 13:48
Mijlocaşul în vârstă de 35 de ani, care a intrat în minutul 83 al meciului cu Austria, pierdut cu 1-2, duminică, la Viena, este deţinătorul recordului de selecţii la naţionala Irlandei de Nord (124). Davis, coleg cu Ianis Hagi la Glasgow Rangers, are 12 goluri marcate pentru reprezentativa Irlandei de Nord.
Site-ul FRF transmite că mijlocaşii Niall McGinn (Aberdeen) şi Jordan Thompson (Stoke City) ar putea, probabil, să nu evolueze în meciul cu România, aceştia fiind accidentaţi în meciul cu Slovacia şi absentând la ultima partidă, cu Austria. Certă este absenţa mijlocaşului George Saville (Middlesbrough), care a părăsit cantonamentul din motive personale.
Ultimul meci al naţionalei României în Liga Naţiunilor se va disputa miercuri, de la ora 21:45, pe Stadionul Windsor Park din Belfast, împotriva selecţionatei Irlandei de Nord. Partida contează pentru clasamentul FIFA, care va determina urnele pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru CM 2022. În tur, România şi Irlanda de Nord au terminat la egalitate, 1-1, pe Arena Naţională, tricolorii având un om în plus mai bine de o repriză. Partida va fi transmisă în format live text pe eurosport.ro.
Romanian Liga I
Dan Petrescu, aproape de a deveni noul selecționer al României! Informații de ultimă oră
02/12/2021 LA 15:45
Fotbal
Mircea Lucescu, în locul lui Rădoi?! Presa din Ucraina anunță că Dinamo Kiev își caută antrenor
02/12/2021 LA 11:31