România a pierdut cu 2-1 în Islanda, într-un meci în care tricolorii nu au avut niciun șut pe poartă în afara golului marcat din penalty. După meci, Tătărușanu a comentat evoluția tricolorilor.
”Din păcate am ratat această șansă, îmi pare rău, la fel și colegilor. Ne-am dorit foarte mult să învingem în seara asta, dar Islanda a fost o echipă bună, și-au făcut jocul obișnuit. Cred că au meritat victoria.
Nu sunt dezamăgit, în repriza a doua am făcut un joc bun, ne-am dorit mult victoria, s-a văzut și în teren acest lucru. În prima parte ei au fost mai periculoși. Am văzut și noi reluările ulterior, acolo unde am cerut penalty, a fost penalty, dar respectăm decizia arbitrului”, a declarat Tătărușanu la PROTV.
Premier League
Hoții i-au spart casa unui jucător de la United în timpul meciului cu Brentford! Familia s-a ascuns
ACUM 43 MINUTE

Islanda - România 2-1. Tătărușanu, despre defensiva tricolorilor

”O să încercăm să trecem peste acest eșec pentru că ne așteaptă alt meci important, suntem dezamăgiți, dar nu putem să stăm să plângem trei zile. Încercăm să câștigăm în Norvegia și acasă cu Austria.
Nu cred că defensiva a avut emoții, ei nu au jucat de multe ori împreună, dar cred că s-au descurcat destul de bine, mai ales în a doua repriză”, a afirmat Tătărușanu.
Premier League
Tomas Tuchel înaintea derbyului cu Tottenham: "Chelsea este obosită fizic și mental!"
ACUM O ORĂ
Fotbal
Avem antrenor la echipa națională! Federația Română de Fotbal s-a decis asupra noului selecționer
ACUM 2 ORE