Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Convocare de urgență la naționala României! Jucătorul chemat de Rădoi pentru barajul cu Islanda

Cosmin Cioboata

Actualizat 04/10/2020 la 17:36 GMT+3

Mirel Rădoi l-a convocat de urgență pe Mihai Bălașa pentru meciul naționalei României de pe terenul Islandei, joi (21:45), din semifinalele barajului pentru Euro, dar și pentru cele 2 partide cu Norvegia și Austria, din Liga Națiunilor.

Mirel Rădoi, selecționerul naționalei României

Credit imagine: Getty Images

Fundașul central al Universității Craiova se afla pe lista adițională pentru meciurile naționalei din luna octombrie, iar astăzi a primit confirmarea că a fost convocat de Mirel Rădoi. Selecționerul a luat această decizie după ce Ionuț Nedelcearu, fundașul central aflat deja pe lista jucătorilor convocați, a aflat că nu va putea efectua testul Covid-19 înaintea meciului cu Islanda, la data stabilită de protocolul UEFA.
"Selecționerul Mirel Rădoi l-a convocat de urgență pe Mihai Bălașa, fundașul Universității Craiova, aflat inițial pe lista adițională a jucătorilor echipei naționale pentru partidele din octombrie.
Fotbalistul de 25 de ani cu 6 selecții în palmares va fi prezent alături de tricolori chiar de la antrenamentul din această seară, primul pentru România înaintea semifinalei pentru EURO.", au scris cei de la FRF.

Mihai Bălașa, chemat de urgență de Rădoi, în locul lui Nedelcearu, pentru barajul Islanda - România

"Fundașul Ionuț Nedelcearu, convocat de selecționerul Mirel Rădoi în lotul pentru partidele naționalei din această lună, a ajuns în cantonamentul de la Mogoșoaia dar va absenta de la aceste meciuri.
Potrivit protocolului UEFA, pentru disputarea partidei cu Islanda este obligatorie efectuarea testării COVID a jucătorilor în MD-3, adică mâine, luni, 5 octombrie. Această testare obligatorie este programată mâine la CNF Mogoșoaia.
Obligativitatea testării în MD-3 vine pentru că disputăm partidă în deplasare iar programarea transportului cu charter este marți după-amiază. În cazul partidelor disputate acasă, testarea poate fi efectuată în MD-1.
Clubul Ufa din Rusia la care este legitimat Ionuț Nedelcearu a acceptat oferta unui alt club pentru jucătorul român, iar finalul perioadei de transferuri îl reprezintă data de 5 octombrie.
Fundașul trebuie să efectueze vizita medicală la noul club din afara României și să semneze, astfel că deplasarea lui din cantonament la noul club și înapoi ar aduce imposibilitatea de a parcurge protocolul UEFA pentru COVID-19 descris mai sus.", a mai anunțat FRF.
Cel mai probabil, este vorba despre transferul lui Nedelcearu la AEK Atena, despre care s-a scris în presa din Grecia în cursul zilei de ieri.
Mihai Bălașa a adunat 6 selecții la națională până acum.

Lotul inițial al României pentru meciurile din octombrie

Portari: Ciprian Tătărușanu (AC Milan/Italia, 69/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), David Lazar (Astra, 0/0)
Fundași: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia, 5/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Dragoș Grigore (Ludogorets/Bulgaria, 38/1), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 19/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa/Rusia, 11/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 0/0)
Mijlocași: Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 39/5), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 21/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 39/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 7/0), Gabriel Iancu (FC Viitorul Constanța, 1/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 24/4), Alexandru Mitriță (New York City FC/SUA, 11/2), Ianis Hagi (Rangers/Scoția, 11/0)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets/Bulgaria, 37/13), Denis Alibec (Astra, 12/2), George Pușcaș (Reading/Anglia, 16/7),

Programul naționalei României:

Islanda – România, 8 octombrie, ora 21:45 (Semifinala play-off-ului EURO)
Norvegia – România, 11 octombrie, ora 19:00, (Liga Națiunilor)
România – Austria, 14 octombrie, ora 21:45 (Liga Națiunilor)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo