/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/08/13/2863699-59019988-2560-1440.png)
Brigada condusă de Istvan Kovacs (36 de ani) a fost atacată de antrenorul și de oficialii celor de la Braga, după eșecul cu AS Roma, scor 0-2, în turul șaisprezecimilor de finală din Europa League.Centralul român a fost ajutat, la cele două tușe, de Vasile Marinescu și Ovidiu Artene. În camera VAR a fost delegat spaniolul Guilermo Cuadra Fernandez.
Momentul care "i-a fost fatal" lui Istvan Kovacs s-a întâmplat în minutul 50, atunci când arbitrul român nu a dictat lovitură de pedeapsă în urma unei intrări dure, a lui Ibanez, asupra lui Sporar, atacantul celor de la Braga. Din cauza acestei faze, arbitrul român a devenit ținta atacurilor după meci.
Istvan Kovacs, atacat din toate părțile, după Braga – Roma 0-2
Directorul de comunicare al celor de la Braga, Alexandre Carvalho, a publicat la scurt timp după meci o postare pe contul oficial de Twitter în care atacă modul în care partida a fost condusă de brigada lui Kovacs: "Un arbitraj așa de înzestrat al domnului arbitru român Istvan Kovacs, în șaisprezecimile de finală din Europa League? Așa ceva nu există nici în Sudan, ce să mai vorbim de o competiție europeană. Incredibil!", se arată în postarea lui Carvalho.
Mai mult, inclusiv Carlos Carvalhal, antrenorul echipei, a lansat acuze dure la adresa brigăzii de arbitri care a condus meciul: "Jucătorii mei au făcut din nou un meci mare! Au fost două echipe grozave pe teren și o brigadă de arbitri cu o prestație slabă, mult sub nivelul fotbaliștilor. Un astfel de duel merita un arbitraj mai bun", a transmis Carvalhal, la finalul meciului. Furia gazdelor a crescut și mai mult în momentul în care din camera VAR nu s-a semnalat intrarea foarte dură.